Două propuneri pentru noul sediu al Primăriei. O clădire fără colțuri

vineri, 27 mai 2022, 23:14
4 MIN
 Două propuneri pentru noul sediu al Primăriei. O clădire fără colțuri

Una dintre acestea aduce în discuţie două pavilioane, unul în curtea Primăriei, iar altul în parcarea exterioară. A doua propunere este inspirată de «casele fără colţuri» din civilizaţia Cucuteni. Regimul propus de PUZ este cu două niveluri în subteran şi 4 etaje (ultimul etaj – parţial), la o înălţime maximă de 25 metri

 

Proiectul privind construirea unui nou sediu pentru Primăria Iaşi intră în linie dreaptă. Consilierii locali vor dezbate Planul Urbanistic Zonal (PUZ) în şedinţa de luni, 30 mai, şi, cel mai probabil, va fi aprobat – inclusiv Comisia de urbanism a dat aviz favorabil. PUZ-ul stabileşte indicatorii urbanistici maximali şi modul în care ar trebui intervenit într-o zonă în care se află 13 monumente istorice. În principiu, clădirea noului centru administrativ ar urma să aibă o înălţime de 25 metri, cu două niveluri în subteran şi 4 etaje (ultimul etaj – parţial). PUZ-ul nu prevede în mod neapărat şi forma arhitecturală a clădirii, dar sunt propuse două variante pe care „Ziarul de Iaşi” le prezintă astăzi în exclusivitate.

Două variante propuse la nivel de PUZ

Planul urbanistic a fost realizat de firma Arc Design SRL, deţinută de arhitectul Filip Ciobănaşu. Documentaţia urbanistică propune două variante privind amplasarea şi arhitectura viitorului centru administrativ. Prima opţiune presupune amenajarea a două corpuri de clădire, de formă trapezoidală, amenajate de-o parte şi de alta a str. Agatha Bârsescu: pavilionul principal este propus în curtea interioară a Palatului Roznovanu (la circa 50 metri de monumentul istoric), iar celălalt, de mai mici dimensiuni, în parcarea exterioară. În a doua variantă, clădirea are o formă ovoidală, cu corpuri de clădire care se suprapun, pe amplasamentul parcării. Firma a realizat şi două machete 3D, imagini cu acestea fiind prezentate în exclusivitate de „Ziarul de Iaşi”. „Prima variantă constă într-o structură de tip pavilionar. A doua variantă este inspirată din arhitectura unei forme de locuire mai veche – civilizaţia Cucuteni, respectiv «casele fără colţuri». Aceste forme ovoidale care se suprapun deschid o perspectivă în orice punct m-aş afla şi din orice direcţie aş veni”, ne-a declarat arhitectul Filip Ciobănaşu.

El a subliniat că scopul PUZ-ului nu este să stabilească arhitectura viitoarei clădiri, ci să propună soluţii de dezvoltare pentru reactivarea zonei istorice din jurul Palatului Roznovanu: în zona analizată există circa 40 de construcţii, iar 13 sunt clădiri monument istoric (Palatul Roznovanu, Teatrul Naţional, Prima Uzină Electrică, sediul BNR, clădirea Finanţelor şi opt case). Cu alte cuvinte, planul stabileşte indicatorii urbanistici maximali. Astfel, regimul propus este cu 2 niveluri în subteran şi 4 etaje (ultimul etaj – parţial), la o înălţime maximă de 25 metri (similar cu Palatul Roznovanu). Arhitectul Filip Ciobănaşu spune că, în primă instanţă, cele 2 niveluri din subteran ar urma să aibă funcţiunea de parcare, dar, în măsura în care, în viitor, accesul maşinilor în zonă va fi limitat atunci funcţiunea poate fi schimbată, de exemplu, în spaţii comerciale, galerii etc. „Odată ce va fi aprobat planul urbanistic, poate fi iniţiat un concurs de soluţii arhitecturale pentru viitoare clădire. PUZ-ul creează permisivităţi în acest sens, prin acest plan sunt propuse intervenţii la nivelul ţesutului urban, dar vorbim despre o viziune în mai mulţi paşi”, a mai spus arh. Filip Ciobănaşu.

El a adăugat că amenajarea noului centru administrativ implică, în ambele variante, un regim deschis pentru curtea interioară a Primăriei. În mod evident, o zonă verde mai întinsă din acest punct de vedere este în cazul celei de-a doua variante întrucât intervenţia este propusă doar pe amplasamentul parcării exterioare. Potrivit arhitectului, orice formă va fi dată clădirii va trebui să ţină de faptul că terenul se află la intersecţia a cinci străzi cu planuri viitoare de a limita accesul maşinilor.

Proiectul datează din anul 2018

Ideea unui nou centru administrativ a fost iniţiată în 2018 de primarul Mihai Chirica. Iniţial, aşa cum „Ziarul de Iaşi” a scris la momentul respectiv, propunerea viza ca noua Primărie să fie formată din două corpuri de clădire (unul în curtea interioară şi celălalt în parcarea exterioară) care să fie unite printr-un corp de legătură peste str. Agatha Bârsescu. Variantele prezentate astăzi de „Ziarul de Iaşi” sunt propunerile finale ale proiectanţilor PUZ-ului, cu precizarea că forma arhitecturală poate suferi modificări în etapele următoarele de realizare a proiectului. În ceea ce priveşte necesitatea unei astfel de investiţii, unul dintre principalele argumente ale primarului constă în faptul că accesul în actualul sediu (Palatul Roznovanu) este dificil, iar birourile sunt amenajate în spaţii neadecvate. Astfel, după construcţia clădirii propuse, în Palatul Roznovanu ar urma să-şi desfăşoare activitatea doar o parte din conducerea Primăriei, alături de consilieri locali, iar birourile administrative să fie mutate din incintă. Costurile financiare pentru construcţia viitoarei clădiri vor fi estimate la momentul întocmirii proiectului tehnic.

Comentarii