Dragobete, viezure, barză, brânză

Valentin vine de la anglo-saxoni, iar Dragobetele de la slavi: şi pe partea amoroasă sunt interese, ca în politică. Fără junii hipsteri, zeul autohton al amorului ar fi rămas în lada de zestre, ca o carpetă veche; aşa, a fost scos, trezit din beţie, scuturat, cârpit şi băgat în faţă.

Ca orice mână care cerşeşte atenţie, are nevoie de o poveste; am găsit site-uri, dar n-am înţeles nimic. Unii zic că este "fiu al babei Dochia şi rudă cu eroul vegetaţional Lăzărică"; ce e şi ce vrea un "erou vegetaţional"? O fi vegan, care mănâncă tofu şi goji? Alte surse spun că Dragobetele e un tânăr frumos şi nemuritor, pe care oamenii nu-l văd, fiindcă s-au spurcat; de fapt, şi Dragobetele s-a spurcat la bani, în numele său vânzându-se produsele rămase după Valentin…

De Dragobete, fetele şi flăcăii, în haine de sărbătoare (treningul de nuntă şi tenişii de filarmonică), se întâlnesc în faţa bisericii şi pleacă în codru după flori şi fragi; cum în această perioadă a anului e plin de flori şi fragi, ca în Groenlanda, avem senzaţia că "flori şi fragi" era un cod secret pentru alte alea. Pe la prânz, fetele se întorceau în sat fugind (obicei numit "zburătorit"), fiind urmărite de băieţii care se îndrăgostiseră; azi, obiceiul s-ar putea numi "violărit". Unii tineri nu se mai întorc din pădure, dar nu din vina Dragobetelui, ci a ursului… Un Dragobete plin de realizări să avem cu toţii!