Dreptul absentului

Colegul meu de la Studii Canadiene, profesorul Senir Strepezir, m-a sunat să-mi spună că „aventurile” amicului nostru comun, Smărăndel Ricojeu, cu studenţii băutori de acid boric şi doritori de explicaţii legate de evaluarea lor cu nota 10 – „aventuri” pe care am avut lipsa de inspiraţie să le relatez aici săptămâna trecută – sunt o joacă de copii faţă de ce a păţit el la un examen recent. „Ehei, bătrâne, ascultă şi devino mai curând Horaţiul meu decât al amatorului de Smărăndel! Uite la moşu’ poveste adevărată! Fac eu examen oral după toate rigorile academice – cu asistent, bilete, timp de reflecţie şi evaluare riguroasă. Comunic apoi rezultatele, respectând regulile confidenţialităţii. Urmează nemulţumirile obişnuite, de care ţi-a vorbit şi Ricojeu şi pe care eu, personal, nu le mai bag în seamă. Totuşi, după câteva zile de la afişarea notelor şi pe platforma electronică, primesc un e-mail ciudat de la studentul Krebin Gleznăvoinică. ’Dom’ profesor’, se plângea tipul acolo, ’am verificat platforma şi observ că nu am trecută nota de la examenul cu dumneavoastră. Precizez că nu mi-aţi trimis nici mesaj individual cu rezultatul meu, aşa cum aţi procedat cu ceilalţi colegi.’ Băi, să fie, mi-am spus! Cum l-oi fi uitat drept pe Krebinul ăsta, cu nume atât de penetrant? Doar m-am chiorât pe listele alea cu note în zece rânduri, tocmai pentru a nu omite vreo Gleznăvoinică. Îmi iau hârtiile din nou şi încep să verific, cu lupa şi cu degetul, puzderia de apelative studenţeşti. Băi, nimic! Nici urmă de Krebin, nici adiere de Gleznăvoinică! Repet acţiunea de vreo douăzeci şi cinci de ori, până când simt muşchii feţei zbătându-mi-se ca la debutul unei crize de tetanie. Îmi mai sare şi inima doi metri în sus la gândul că aş fi putut uita să notez un student care a răspuns şi că acum voi fi nevoit să pun o notă din burtă, neştiind dacă respectivul a fost bun sau, dimpotrivă, complet în afara chestiunii. Cu sudori reci pe spate, dau telefon asistentului. Se sperie şi ăla. Îşi ia la verificat propriile lui liste. Trece încă o oră şi sună, şi el, foarte tulburat. ’Nici pomeneală, dom’ profesor!’ strigă omul. ’Nu am nici un Krebin pe răboj şi cu atât mai puţin vreo Gleznăvoinică ori mică!’”

Strepezir a răsuflat greu şi a continuat: „Să fi avut Gleznăvoinică un alt nume cu care era înregistrat în cataloage şi de aici confuzia, m-am întrebat cu o vagă rază de speranţă? Îi scriu lui Krebin temător, recunosc. ’Vă mai cheamă altcumva? Nu găsesc nici un Krebin Gleznăvoinică în documentele mele.’ ’Nu!’, răspunde ferm individul nu după multă vreme. Băi, mă înfurii. Tastez hotărât – ’Înseamnă că aţi lipsit la examenul oral, iar misiva dumneavoastră legată de notă e absurdă, iraţională…’ Codrine, prietene, frate, camarade, ştii ce mi-a replicat Krebinul? ţine-te bine! ’Da, am lipsit de la examen, dar nu înţeleg de ce pretenţia mea de a-mi afla nota ar fi absurdă, iraţională…’ Tremuram ca o piftie, se învârtea lumea cu mine, credeam că sunt victima unei farse de proporţii urieşeşti. Îl întreb dacă glumeşte. Răspunde imediat. ’Nu glumesc deloc. Sunt consternat. M-aţi discriminat într-un mod revoltător.’ ’Cum adică?’ îl întreb, de acum îngrijorat de-a binelea. ’Păi ce fel de examen e acesta unde studentul absentează, iar profesorul îl ignoră, lipsindu-l de notă şi periclitându-i situaţia şcolară?’ Am tăcut perplex, cu tâmplele zvâcnindu-mi de tensiune. Văzând că nu reacţionez, Gleznăvoinică a revenit supărat. ’Va trebui să mă plâng forurilor superioare de comportamentul dumneavoastră rasist. Mi-e clar că dispreţuiţi noile cuceriri ale liberalismului mondial, în interiorul căruia multiplicitatea genului a ajuns o realitate incontestabilă. Da, domnule profesor, indiferent dacă vă place sau nu, există persoane cu gen fluid, prin care se perindă numeroase identităţi sexuale. Nici una dintre ele nu poate fi supusă discriminării de către exponenţii obtuzi ai unei lumi tiranice, învechite, de tristă amintire. În ce mă priveşte, pe acelaşi tipar al diversităţii, vă avertizez că sunt posesorul unui eu fluid, exprimat în diverse avataruri pe care dumneavoastră nu aveţi dreptul să le discriminaţi, întrucât veţi intra sub oprobriul public şi chiar sub incidenţa legii! Poate că, în universul din care proveniţi, astfel de abuzuri erau încurajate. Acea epocă însă, dom’ profesor, în cazul în care nu aţi aflat, s-a terminat.’” Senir a luat iarăşi o pauză de respiraţie…

S-a întors resemnat: „Băi, m-a năucit tipul! Mi-a explicat, cu lux de amănunte, că, la examen, se prezentase, disciplinat, Eul lui Absent, iar Eul meu Şovin nu-l băgase în seamă. Ca atare, nu primise notă, deşi Eul Absent răspunsese excelent la întrebări (se pregătise în draci, a menţionat, pentru acea evaluare!!). Ce să fac, de frica lui Antifa, i-am pus nota 10 Eului Absent, dar m-am ales cu fibrilaţii cardiace după episod. În plus, am dobândit un aer de cretin pe figură şi mi s-au umflat gleznele. Deci, je suis Cretin Gleznăumflată!”

Codrin Liviu Cuţitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi