Drum bun, cale bătută

Nu se poate uita titlul dat de „Gazeta Sporturilor” la finele anului 1999, când FRF-ul Naşului l-a demis pe selecţionerul Victor Piţurcă, cel care calificase România la Euro 2000, din cauza unui conflict pe care acesta l-a avut cu corifeii marii generaţii daurite, Hagi-Popescu-Petrescu, izvorând din problema drepturilor salariale. A urmat un şantaj oribil, o pată neagră pe blazonul unor fotbalişti până atunci ireproşabili. „Ori el, ori noi”. Un ultimatum, care mai voalat sau nu, a fost regretat chiar şi de iluştrii săi iniţiatori. Şi reacţia presei daurite a fost în ton cu vremurile, iar titlul pe măsura aurului obţinut de fotbalul românesc din 1990 până în 2000.

Nu-i putem spune lui Mirel Rădoi „du-te învârtindu-te” fiindcă nici nu se cunoaşte prea bine dacă el ştie să se „învârtească”. Ne crucim, însă, la gândul gestului orgoliosului Mirel după victoria chinuită în faţa Armeniei. Ce-ţi veni, frăţâne, să pleci taman amu când ai reuşit să închegi cât de cât o naţională a Românie? De ce nu plecaşi, soro, după meciul ăla de la Reykjvik, sau isprava şi mai şi de la Erevan, unde până şi celebrul post local de radio a amuţit de uimire? Atunci, toată lumea îi cerea demisia, cu excepţia câtorva nebuni printre care am onoarea să mă prenumăr, care cereau, în sfârşit, o continuitate la naţională. „Ei, iote poznă că atunci n-am vrut, acum v-am copt-o: dacă voi mă vreţi, eu nu vă mai vreu”.

Ce să fie, ce să fie? Un conflict cu conducerea FRF care l-a ţinut până mai ieri în braţe? De la ce să fi pornit? De la insistenţa unora ca s-o lase mai moale cu echipa eminamente ofensivă şi să-şi întărească faza ofensivă? Greu de crezut fiindcă meciurile din toamnă au arătat că Mirel (s-avem pardon, încă învăţăcel în meseria de antrenor) a plecat urechea la sfaturile lui Mihai Stoichiţă şi nu numai ale acestuia. Când l-a „inventat” pe Nedelcu cerber în faţa apărări a dovedit asta. Prime, salarii şi alte chestii financiare? Lumea spune că Mirel nu e ahtiat după bani ca unii oameni de fotbal mult mai înstăriţi. Dorul de a antrena o echipă de club? Greu de spus, fiindcă după cele două baraje de susţinut cu tricolorii, Mirel ar fi fost liber ca pasărea cerului să zboare spre raiurile saudite sau chinezeşti. Cât despre relaţia cu FRF, vorba maestrului Topârceanu, e lung prilej de vorbe şi de ipoteze şi nu ştie nimeni ce-a fost între ei.

Categoric, ideal ar fi ca Rădoi să accepte amiabil conducerea naţionalei României măcar pentru aceste două jocuri de baraj. E greu de implantat acum o altă concepţie tehnică pentru două meciuri. FRF are o vină imensă, ar fi putut fi acum în situaţia de a-l obliga pe Rădoi, nu de a-l ruga, să cotinue şi cu barajele. Asta dacă mai numitul for folosea câţiva neuroni în plus la întocmirea contractului. Dar, acum, FRF se află la mâna lui Rădoi şi nici o soluţie viabilă de antrenor bun şi ieftin pentru două meciuri nu se prea întrezăreşte.

Mirel Rădoi – spun colegii săi – e greu de întors din drum. Ceea ce ar însemna, pentru unii, tărie de caracter. Pentru alţii, înseamnă un fel de instabilitate psihică, ca spargerea la nervi a unui hidrant de la Bistriţa, de exemplu. Mirel, în realitate, o domnişorică cu naturelul simţitor, se teme de o nouă excursie în gura lupilor după aceste jocuri (eventual) decisive.

Ce-ar fi pierdut  Mirel Rădoi, la aceste baraje? În urma traseului sinuos, la adunarea finală, selecţionerul a rămas cu temele făcute. Cu ce îl mai puteau trage în jos încă două meciuri? Tricolorii nu joacă iar cu Islanda sau Armenia, ci cu echipe ca Polonia, Suedia, Croaţia, poate chiar Spania & Portugalia, pe terenul lor. Cine-i poate cere, imperativ, victoria? Din contra, la aceste meciuri, orice plus în jocul tricolorilor, ar însemna un bonus în CV-ul de selecţioner, sau de antrenor.

De dragul aceleiaşi continuităţi, exprimăm speranţa că FRF îl va convinge pe Rădoi să termine ceea ce a început: campania pentru Qatar2022. Dacă nu va dori, îi vom ura simplu drum bun, cale dreaptă şi bătută, fără învârtituri ca în celebrul îndemn adresat lui Piţurcă în 1999.

PS: Am considerat cu bună ştiinţă că victoriile în meciurile din noiembrie, cu Islanda şi Liechtenstein sunt de la sine înţelese. Bineînţeles că există şi marja de nesiguranţă, dar am făcut-o pentru a simplifica ideile. Altfel, dacă se întâmplă altceva în cele două meciuri, Rădoi a spus singur ce trebuie să facă cu carnetul său de antrenor!