După o ceartă cu un băiat şi-a chemat tatăl în ajutor. A urmat o tentativă de omor

sâmbătă, 16 iulie 2022, 01:50
2 MIN
 După o ceartă cu un băiat şi-a chemat tatăl în ajutor. A urmat o tentativă de omor

Cearta dintre doi puştani ameţiţi de alcool s-a soldat cu o bătaie în toată regula. Nu între ei, ci între tatăl unuia şi unchiul celuilalt, fiecare intervenind în favoarea rudei sale. Conflictul s-a finalizat însă în faţa judecătorilor, cu o condamnare pentru tentativă la omor.

În seara zilei de 5 decembrie 2020, un grup de tineri se afla într-un magazin mixt din Trifeşti. Pe fondul consumului de alcool, doi dintre tineri au început să se certe, cuvintele grele fiind urmate de pumni. Ceilalţi băieţi au intervenit pentru a-i despărţi şi calma. La scurt timp, la magazin a ajuns şi V.M., unchiul unuia dintre protagonişti. Nepotul i-a povestit de altercaţie, motiv pentru care cei doi s-au apropiat de celălalt băiat şi l-au lovit. Scăpat din mâinile celor doi, tânărul şi-a sunat tatăl, pe Mihai Vlad.

Acesta a venit imediat cu maşina, însoţit de un alt băiat de-al său, în vârstă de 13 ani. Au coborât amândoi din maşină, înarmaţi cu cozi de topor din lemn. A urmat un conflict fizic în faţa magazinului, în urma căruia V.M. s-a prăbuşit la pământ, fiind lovit de Vlad cu coada de lemn peste cap şi corp, până nu mai mişcat. Agresiunea a încetat atunci când din magazin a ieşit administratoarea, care l-a avertizat pe Vlad că va chema poliţia. Bărbatul şi-a cerut scuze şi a plecat împreună cu cei doi fii ai săi.

V.M. şi nepotul său au fost ajutaţi să se ridice de jos şi să ajungă acasă, de unde au fost preluaţi de o ambulanţă. V.M. a suferit o fractură de maxilar, alta a orbitei stângi, o fractură a claviculei, o fractură costală cu pneumotorax şi mai multe traumatisme toracice şi abdominale, medicii apreciind că viaţa i-a fost pusă în pericol. În urma conflictului, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătorie au început urmărirea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri sau alte violenţe. Gravitatea loviturilor aplicate lui V.M. au determinat însă schimbarea încadrării juridice în tentativă la omor.

În cursul cercetării judecătoreşti, magistraţii au constatat că inculpatul era cunoscut în sat ca fiind un om decent, familist, gospodar şi nonviolent. În plus, între Vlad şi V.M. nu existaseră conflicte anterioare, cei doi înţelegându-se chiar foarte bine. Nu exista deci nicio împrejurare care să justifice reacţia foarte violentă a lui Vlad şi nici pentru că a venit înarmat, hotărât să fie violent. Judecătorii au stabilit o pedeapsă de 6 ani de închisoare, Vlad fiind obligat totodată la plata a 10.000 de euro ca daune morale faţă de V.M. Sentinţa nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel.

Comentarii