Dr. Mariana Pricop (FOTO), medic specialist Reumatologie, Recuperare, Medicină fizică şi balneologie, Redhospital Sf. Sava, Iaşi: „Cervicalgia cronică este o durere surdă, care durează de peste 3 luni, situată la nivel cervical şi fără iradiere în zonele învecinate (în umeri sau braţe). Substratul anatomopatologic al acestor dureri cronice ale coloanei vertebrale cervicale este reprezentat, cel mai frecvent de: – procese artrozice la nivelul discului intervetebral (discartroze) sau al articulaţiilor interapofizare (artroze interapofizare, spondilartroze) care pot afecta un singur segment motor vertebral cervical (mult mai rar) sau mai multe segmente cervicale (mai frecvent). – modificări de postură ale coloanei vertebrale cervicale de tip primar sau tulburări de statică, apărute secundar, care reprezintă consecinţa altor boli sau a unor activităţi profesionale cu păstrarea prelungită a unor posturi defectuoase ale coloanei vertebrale cervicale (aşa cum se întâmplă în cazul dumneavoastră doamna Florescu, ca urmare a activităţii profesionale statice pe care o desfăşuraţi ca economistă).

Vârsta bolnavilor la debut este după 40 – 45 de ani, foarte rar se întâlnesc modificări radiologice la pacienţii între 35 – 40 de ani. Prezenţa acuzelor cervicale la persoane sub 30 de ani trebuie privită cu multă atenţie în vederea efectuării unui diagnostic diferenţial atent. De obicei, persoanele care ni se adresează acuză dureri localizate în segmentele superioare ale coloanei vertebrale cervicale sau la nivelul porţiunii inferioare a gâtului, dureri care au un debut insidios şi o evoluţie lent progresivă. În puţine cazuri pacientul descrie un debut acut cu dureri şi blocaj funcţional pasager, după care simptomele să devină cronice cu o agravare progresivă. Uneori apar accentuări ale simptomelor fie după solicitări cervicale statice (perioade lungi de imobilizare în poziţie fixă), fie după o dinamică excesivă. Intensitatea durerilor este moderată.

Sediul durerilor (unilateral/bilateral), iradiază frecvent spre occiput (partea posterioară şi inferioară a capului, care e legată de vertebrele gîtului) sau către fosele supraspinoase (clavicule), rar către umeri, putând fi însoţite de ameţeală. Tulburările funcţionale cervicale devin treptat permanente şi vor limita mişcările uzuale. În urma examinării medicale se poate constata: Sindromul vertebral static: accentuarea lordozei, modificarea coloanei vertebrale cervicale prin diminuarea curburii acesteia, contracturi musculare. Sindromul vertebral dinamic: mobilizările pasive şi active produc cracmente (pocnituri) şi accentuarea durerilor. În ce priveşte analizele de laborator, acestea sunt utile mai ales în cazul pacienţilor cu vârsta sub 30 de ani, pentru diagnostic diferenţial. De asemenea, se recurge şi la o serie de investigaţii imagistice, cea mai frecventă fiind radiografia standard (antero-posterioară şi de profil), care poate pune în evidenţă modificări de tip artrozic la nivelul articulaţiei interapofizare, discartroze cu pensarea spaţiilor intervertebrale, uncartroze, osteofitoză multiplă, deformări are spaţiilor vertebrale.

RMN-ul poate evidenţia, suplimentar, inflamarea articulatiilor interapofizare, deshidratări discale, compresia rădăcinilor nervoase (chiar înainte de aparitia simptomatologiei clinice), compresie la nivelul arterei vertebale anterioare. CT-ul se recomandă în cazul suspiciunii unei fracturi sau pentru a determina gradul de stenoză foramenală sau a canalului spinal, mielografie CT pentru suspiciune de mielopatie cervicală (boală a măduvei spinării sau măduvei osoase din zona cervicală). În sfârşit, ultrasonografia Doppler este necesară pentru a examina fluxul sanguin la nivelul arterelor vertebrale, mai ales în cazul asocierii clinice de fenomene vertebro-bazilare iar electrodiagnosticul este util în cazul asocierii unor leziuni neurologice pentru a diferenţia afecţiunile radiculare de leziunile nervilor periferici.

Evoluţia este una cronică, cu dureri care se vor accentua la solicitări dinamice şi statice tot mai mici. Unii pacienţi prezintă şi lungi perioade de acalmie clinică, dar apar şi acutizări ale simptomelor, de la forme simple, autolimitate, până la pusee de nevralgie cervico-brahială. Tratamentul are ca obiective: combaterea durerilor locale şi a celor iradiate, combaterea contracturilor şi retracturilor musculare paravertebrale cervicale, refacerea staticii cervicoscapulare (coretarea eventualelor accentuări sau ştergeri ale curburilor normale ale coloanei vertebrale cervicale, cu sau fără modificarea posturii umerilor), refacerea echilibrului muscular loco-regional, reabilitarea dinamicii coloanei vertebrale cervicale, educarea bolnavului în respectarea unui program de alternare a regimului de cruţare (protejare) cu cel de mobilizare a coloanei vertebrale cervicale, cu scopul prevenirii recidivelor. De asemenea, se recomandă antialgice şi antiinflamatorii nesteroidiene, decontracturante musculare dar şi tratament fizical. Pacienţii pot face hidrotermoterapie generală cu rol sedativ, antialgic, miorelaxant.

Termoterapia locală este recomandată pentru cazurile cu intense retracturi musculare paravertebrale cervico-dorsale şi constă în aplicaţii de parafină în „pelerină“, diatermie cu ajutorul curenţilor de înaltă frecvenţă (unde scurte, microunde) În ce priveşte electroterapia locoregională, aceasta îşi propune să îndepărteze durerea şi să reducă contractura pentru zona cervico-scapulară (zona gâtului). Acestor proceduri li se adaugă masajul şi, nu în ultimul rând, kinetoterapia care este foarte importantă pentru obţinerea unei coloane vertebrale cervicale nedureroase, creşterea mobilităţii articulare, stabilitate articulară, refacerea posturii (aliniamentului) cervicale normale. Dacă veţi parcurge toţi aceşti paşi, sunt convinsă că problemele dvs de sănătate se vor ameliora şi, evident, vă va creşte şi calitatea vieţii“.