E nevoie de educație sexuală mai ales pentru adulți. Suntem la stadiul chicotelilor de la ora de biologie

luni, 21 iunie 2021, 09:24
2 MIN
 E nevoie de educație sexuală mai ales pentru adulți. Suntem la stadiul chicotelilor de la ora de biologie

În România, cei care au nevoie de educație sexuală sunt chiar adulții. Părinții, înaintea copiilor, ar trebui informați, consiliați și orientați.

Salvați din ghearele propriilor certitudini ancorate în neștiință – și în tradiția perenă a plaiurilor carpato-dunărene, că sexul e un subiect frivol despre care nu se vorbește decât în șoaptă (sau deloc) -, cetățenii de vârstă majoră ai patriei ar putea realiza cu stupoare că educația sexuală e despre a înțelege schimbările fiziologice pe care le traversează un organism care se maturizează, nu despre a deprinde artele masturbării.

Deocamdată, maturizarea multor părinți din România nu a depășit stadiul chicotelilor de la ora de biologie, când se prezentau noțiuni despre aparatul reproducător al mamiferelor.

România este țara în care adulții vorbesc de la tribuna Parlamentului despre pericolul dezvoltării premature a sinapselor sexuale – dar, totodată, și țara în care încă e posibil ca statul să considere că fetițe de 10-12 ani pot consimți să întrețină relații sexuale cu bărbați având de până la cinci ori vârsta lor.

România este țara în care deputații și senatorii veghează la morala creștină insularizată de prezența rușinoasă a organelor sexuale – dar, totodată, și țara în care fenomenul mamelor minore face ravagii, chiar sub nasul școlilor și al instituțiilor de asistență socială.

Trăim într-o țară care a rămas ancorată în ideea că treburile publice înseamnă segmente de autostradă (niciodată finalizate), numiri la vârful instituțiilor bugetare (întotdeauna întreprinse) și alegeri organizate la intervale (în cadrul cărora se promite: 1. că segmentele de autostradă vor fi finalizate; 2. că numirile la șefia instituțiilor publice vor fi exclusiv pe criterii de performanță, nu de haită politică).

Nu vedem cauzalități. Nu vedem consecințe. Nu suntem capabili să corelăm fapte care decurg una din cealaltă. Iar din lipsa educației sexuale – la copii, precum și la adulți – decurg mai multe fenomene sociale decât poate tolera percepția neprihănită a românilor despre propria societate.

Citiți textul integral pe beta.dela0.ro.

Comentarii