Episcopia catolică a stabilit programul administrării Sacramentului Sfântului Mir pentru 2018

miercuri, 07 februarie 2018, 20:30
2 MIN
 Episcopia catolică a stabilit programul administrării Sacramentului Sfântului Mir pentru 2018

Episcopia Romano-Catolică din Iaşi a anunţat programul unuia dintre cele mai importante momente din viaţa tinerilor catolici – administrarea Sacramentului Mirului, cunoscut şi ca sacramentul maturităţii creştine. 

Acesta se oferă în momentul în care familia şi biserica ajung să considere că un tânăr înţelege ce înseamnă credinţa, rolul său în biserică, importanţa spovedaniei şi este pregătit să îşi asume o viaţă completă de creştin, cu drepturi, dar şi respnsabilităţi. Evenimentul este important fiindcă se realizează în fiecare localitate catolică la câţiva ani, fiind cuprinşi tineri din mai multe generaţii. Pentru anul 2018, Episcopia Romano-Catolică din Iaşi va organiza prima astfel de întâlnire în data de 5 mai, la Săbăoani, urmând ca apoi să mai fie desfăşurate peste 50 de astfel de evenimente pe tot parcursul anului în cât mai multe parohii catolice din Dieceza de Iaşi.

Reprezentanţii episcopiei au făcut şi o serie de precizări către parohii pentru pregătirea mai bună a acestor evenimente – vârsta minimă pentru administrarea sacramentului este de 12 ani, iar fiecare candidat trebuie să aibă un naş sau o naşă, de religie catolică care „să fi primit deja sacramentul Sfântului Mir şi să fie bun creştin“. Rolul naşului este foarte important atât în ceremonie, cât şi în viaţa ulterioară a tânărului creştin. De aceea, episcopia recomandă ca acesta să beneficieze de câteva cateheze de pregătire pentru a înţelege mai bine acest rol. În momentul ungerii cu Sfânta Crismă, fiecare candidat va purta un dialog cu episcopul Petru Gherghel, care şi-a asumat să fie cel care va fi prezent la fiecare dintre aceste evenimente. 

 

 

 

Comentarii