Fascinaţia neguroasă a băncii de rezervă

N-au trecut prea multe zile de la plecarea lui Radu Drăguşin la Tottenham, în detrimentul giganticului Bayern şi a mai explodat o bombă în sărăcăciosul fotbal românesc: portarul Rapidului şi al naţionalei, Horaţiu Moldovan, s-a transferat la Atletico de Madrid, pentru că „Los Colchoneros” (adică „plăpumarii”) au plătit clauza de reziliere clubului giuleştean. Şi junele Horaţiu (cu cinci ani mai tânăr decât Drăguşin) a avut alternativă, e vorba de Betis Sevilla, dar zice-se că alegerea fostului genovez a fost mai lucidă. La modul în care s-au descurcat talentele româneşti plecate în ţările bogate, nu e mare diferenţă de concurenţă între Tottenham şi Bayern. Dar când vorbeşti de „Atleti” vs Betis e cam altceva. De fapt, am putea zice că alegerea lui Radu a fost făcută nu cu mintea, ci cu inima. El a preferat de la bun început să-şi lege viitorul de fotbalul englezesc şi putem zice că şi-a văzut visul (pleonasm clasic) cu ochii.

Despre isprava lui Drăguşin am scris la vremea respectivă şi n-aş repeta prea multe, dar trebuie menţionat că educaţia sportivă făcută într-o ţară ca Italia (mai ales la Juventus) îi poate netezi cariera. Aceasta este deosebirea faţă de băiatul de la Rapid, care a prins conjunctura necesară, devenind titular de drept la naţională. Problema este mult mai dificilă pentru Moldovan, care trebuie să suporte concurenţa aproape de neînvins a marelui portar Jan Oblak. Mai ales că Horaţiu, cu toată valoarea probată în poarta Rapidului şi a naţionalei, a făcut şi câteva gafe, normale la 21 de ani. Dar trebuie menţionată atitudinea pozitivă a portarului român care decis să urce toate Everesturile metaforice, pentru a izbândi. Deşi ştie (sau i s-a spus) ce infern îl aşteaptă pe „Wanda Metropolitano”, ştie că antrenorul Diego Simeone nu obişnuieşte să facă experimente cu portarii în meciurile mai uşoare, a aflat că portarul croat Ivo Grbic s-a săturat de lustruit banca „metropolitană” şi a cerut să fie transferat. Ceea ce a generat un alt „necaz”: speranţa ca Horaţiu să fie împrumutat măcar până în vară pentru ca să prindă lotul naţional la Euro 2024 s-a spulberat: Grbic a fost lăsat să plece, iar Moldovan va fi portarul al doilea, şi va fi de neînlocuit: „titular” incontestabil pe banca de rezerve! Horaţiu nu se teme, a plecat la Madrid şi s-a şi întreţinut cu Oblak, pentru că în fotbalul profesionist relaţia între coechipierii din poartă este specială: se sprijină între ei.

Din fericire pentru echipa naţională, aceasta nu duce lipsă de portari: Niţă este titular la Gaziantep (chiar dacă a mai feştelit-o în ultima vreme), iar Târnoveanu, Aioani sau tânărul Sava se descurcă excelent în campionatul miroritic. Din nefericire pentru Horaţiu, selecţionerul Edi Iordănescu nu pare dispus să ignore principiul său cunoscut, chiar dacă Moldovan a avut o contribuţie imensă la calificare. I-a transmis şi lui Ianis Hagi că trebuie să se lupte pentru titularizare dacă vrea să fie selecţionat la Euro, şi e uşor de imaginat cum va reacţiona Hagi-seniorul în caz de excepţii de la sfânta regulă. În plus, situaţia unui portar este mai complicată decât a unui jucător de câmp, care poate primi minute chiar dacă nu este titular. El ar trebui (vorba vine!) să dorească accidentarea sau suspendarea colegului său Oblak ceea ce nu poate fi vorba… Atitudinea lui Horaţiu este corectă: este bine plătit, va da totul la antrenamente, va învăţa din experienţa concurentului său, iar dacă nu-l va convinge acum pe selecţioner, vor veni alte ocazii, pentru că simte că este pe drumul cel bun.

Cert este că prezenţa României la Euro a avut efecte benefice în viziunea asupra fotbaliştilor noştri: ei încep să aibă din nou ceva căutare: Dennis Man va juca, probabil, în Serie A chiar dacă nu promovează Parma, Raţiu revine la matca sa de la Villarreal, avem deja o „legiune Şumudică” în Turcia, ba chiar şi Mazilu a fost împrumutat la un club neerlandez (Vitesse) la care are şanse mai mari să joace decât la Brighton.

Ceea ce trebuie să ştie fotbaliştii români, dar şi selecţionerii prezenţi şi viitori, este că prezenţa românească la marile cluburi este cu dus-întors: poate fi benefică în dezvoltare, dar dezarmantă în cazul lustrului dat băncii de rezerve. Pentru a depăşi asemenea predicţii sumbre, este încă nevoie de multe lucruri. Printre care, şi atitudinea lui Horaţiu Moldovan, pozitivă şi combativă!