FC Barcelona vrea să dea în judecată un jurnalist de la ABC pentru insulte rasiste la adresa lui Ansu Fati

joi, 22 octombrie 2020, 13:00
1 MIN
 FC Barcelona vrea să dea în judecată un jurnalist de la ABC pentru insulte rasiste la adresa lui Ansu Fati

FC Barcelona intenţionează să dea în judecată un jurnalist de la cotidianul ABC pentru insulte rasiste la adresa lui Ansu Fati. Şi Antoine Griezmann a reacţionat pe Twitter după articolul din ABC.

Ansu Fati are 17 ani, este născut în Guineea-Bissau, şi a evoluat şi a marcat în meciul cu Ferencvaros, scor 5-1, din Liga Campionilor.

"Atunci când aleargă parcă are ceva de o gazelă sau un vânzător ambulant foarte tânăr şi negru pe care imediat îl vezi alergând pe Paseo de Gracia atunci când cineva strigă "Apă, apă" pentru a anunţa sosirea poliţiei", a scris jurnalistul Salvador Sostres de la ABC. Antoine Griezmann a reacţionat pe Twitter: "Ansu este un băiat excepţional care merită respectul tuturor. Nu rasismului".

 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii