Fenomen meteo extrem de rar în Finlanda: Ce a descoperit un cuplu aflat pe o plajă

vineri, 08 noiembrie 2019, 14:23
1 MIN
 Fenomen meteo extrem de rar în Finlanda: Ce a descoperit un cuplu aflat pe o plajă

Un fenomen meteo extrem de rar a fost observat, zilele trecute, în Finlanda, de un fotograf amator, aflat pe o plajă acoperită de mii de „ouă de gheață” de diferite mărimi, informează BBC.

Fotograful amator a surprins imaginile inedite, în timp ce se afla cu soția lui la plimbare, pe o plajă dintr-o zona golfului Bothnic, situat între coasta de vest a Finlandei și coasta de est a Suediei.

„Eram cu soția, pe plajă. Vremea era însorită, temperatura de -1 grad Celsius și cam bătea vântul”, a declarat fotograful pentru BBC.

Experții în climă spun că este vorba despre un fenomen rar: „ouăle de gheață” se formează după ce diverse bucăți de gheață sunt „rostogolite” de vânt sau apă.

Pentru ca gheața să capete astfel de forme inedite este nevoie, pe lângă temperatura scăzută, ca și viteza vântului să fie cea potrivită: nici prea mică, nici prea mare.

Bucățile de gheață astfel formate pot avea dimensiuni diferite, de la cea a unui ou obișnuit, până la cea a unei mingi de fotbal.

Fenomene similare s-au mai produs anii trecuți în Siberia și în zona lacului Michigan, lângă Chicago.

Astfel, în 2016, locuitorii regiunii Nida, Siberia, au descoperit astfel de mingi de gheață, unele având aproape un metru diametru, formate pe o zonă de 18 kilometri de-a lungul coastei.

Sursa: digi24

Comentarii