Financial Times: Klaus Iohannis, printre favoriții pentru funcția de președinte al Consiliului European

vineri, 14 iunie 2019, 20:58
2 MIN
 Financial Times: Klaus Iohannis, printre favoriții pentru funcția de președinte al Consiliului European

Preşedintele Klaus Iohannis e printre favoriţii cursei pentru funcția de președinte al Consiliului European, cel puţin aşa susţine publicaţia Financial Times. În prezent, această poziţie este ocupată de polonezul Donald Tusk, dar din toamnă şi Comisia Europeană, şi Consiliul European vor avea noi şefi, pe baza rezultatelor de la alegerile europarlamentare din 26 mai. 

Alături de Klaus Iohannis, Financial Times îi menționează ca potențiali candidați la această funcție pe premierii Belgiei, Luxemburgului şi Portugaliei. Ei ar putea fi posibili succesori ai lui Donald Tusk la şefia Consiliului European. Negocierile sunt în toi, mai ales că săptămâna viitoare are loc summitul european. Liderii trebuie să ajungă la un compromis, iar marile familii politice îşi vor împărţi şefia Comisiei, Consiliului şi Parlamentului European, scrie digi24.ro.

Articolul din Financial Times susține că tensiunile franco-germane apărute în ultima vreme complică negocierile pentru conducerea principalelor instituții europene.

Nu este pentru prima dată când este menționată posibilitatea ca președintele Klaus Iohannis să preia președinția Consiliului European. Această variantă a apărut și anul trecut, tot în presă. Atunci, întrebat despre această posibilitate, șeful statului spunea că se simte confortabil în postura de preşedinte al României.

Potrivit unei cutume, președintele Comisiei Europene – organul echivalent unui executiv – revine unui occidental, în timp ce mai noua funcție de președinte al Consiliului European – o funcție mai degrabă onorifică și protocolară – revine unui est-european.

Pentru funcția de președinte al Comisiei Europene candidatul susținut de PPE – partidul care a câștigat cele mai multe mandate în noul Parlament European – este germanul Manfred Weber, dar în ultima perioadă, tot mai multe voci au afirmat că nu îl agreează pe Weber pentru şefia CE, deoarece nu ar avea experienţă în funcţii executive, şi s-a vehiculat faptul că PPE lucrează la un plan B pentru eventualitatea în care va trebui să desemneze un alt reprezentant. Actualul președinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, îndepărta însă zilele trecute o astfel de speculație.

Comentarii