Fotbal cu băieţei şi fetiţe

La o decadă de calificarea junilor fotbalişti în semifinalele Euro 2021 şi, implicit, la Jocurile Olimpice de la Tokyo, administraţia Burleanu de la Casa Fotbalului prinde curaj. Reiterând extinderea regulii U21, conducătorii federali au revenit cu precizări clare asupra evaluării academiilor de copii şi juniori, criterii care vor deveni decisive în licenţierea cluburilor ce vor să se înfrupte din mierea drepturilor de televizare. Tot ei acordă cluburilor de drept public şansa de a cesiona cu un an înainte de promovare drepturile de proprietate unui club de drept privat, pentru a înlesni condiţiile de acces în eşalonul de elită. În fine, cea mai controversată măsură este – desigur – cea legată de dezvoltarea fotbalului feminin.

Despre utilitatea regulii U21, este de prisos să mai comentăm, deşi se găsesc voci care susţin – nu fără argumente – că această măsură, la fel de hulită la înfiinţare precum cea referitoare acum la fotbalul fetelor, este insignifiantă în explicaţia succesului naţionalei lui Mirel Rădoi, în comparaţie cu academia clădită prin forţe proprii în beneficiul fotbalului românesc de către Gheorghe Hagi. Îmi permit să amintesc că, într-un text scris cu puţin timp în urmă, am evidenţiat cele trei cauze ale performanţei amintite: 1. Academia Hagi; 2. Regula U21; 3. Fotbalul juvenil din diaspora. Regula U21 n-avea cum să afecteze activitatea lui Hagi de la Ovidiu, ştiut fiind că tinerii reprezintă întotdeauna baza şi exponentul (la propriu!) acestei întreprinderi. Însă regula impusă de FRF a ajutat şi academia lui Hagi, fiindcă grupările prinse în "henţ careu" de această măsură, au apelat cu osârdie la izvorul nesecat al Academiei lui Hagi, crescându-i acesteia cifra de profit. Însă nicio afacere bine făcută, bine organizată, magistrală, chiar genială, nu poate funcţiona optim, decât în condiţii de concurenţă. Academia lui Hagi este minunată, iar ponderea jucătorilor crescuţi la Ovidiu şi lansaţi în naţionala U21 sau chiar în "aleasa" cea mare o dovedeşte. Din păcate, experimentul Ovidiu este singular, iar FRF vrea să schimbe această situaţie. Vrei să joci în Liga I, vrei să visezi la grupele europene (şi la sumele aferente), apucă-te, prietene, şi de munca de jos şi contribuie cu ceva la pepiniera naţională!

Trecem mai repejor peste anunţul privitor la cluburile de drept public, care nu reprezintă, cum poate cred unii, un certificat pentru primării &consilii de a deschide robinetul public pentru fotbalul profesionist. Este pur şi simplu un termen de păsuire a unor echipe aflate în proprietare publică pentru a face tranziţia necesară spre fotbalul privat. E o altă discuţie aici şi preferăm să legăm problema fotbalului juvenil de cea spinoasă a fotbalului feminin.

Legătura unor contrarii doar în aparenţă rezidă într-una dintre acuzele adresate de către conservatorii din lumea fotbalului către administraţia federală actuală: FRF trebuie să plătească oarecum sprijinul acordat de către cluburile feminine pentru alegerea lui Burleanu în fruntea Federaţiei. Nu este nimic neadevărat aici, la fel cum efervescenţa privitoare la fotbalul juvenil poate fi legată, cu oarecare maliţie, de cluburile de profil afiliate, care au votat tot cu Burleanu.

Numai că există, bineînţeles, şi mari diferenţe de abordare. Creşterea talentelor este un deziderat aproape incontestabil, dar fete la fotbal, moncher Burleanu? Lăsând la o parte sexismul ancestral al lui Gigi Becali (ţineţi minte cum o tratarisea nu demult mioriticul e Anamaria Prodan, cel mai bun impresar român?), reticenţa către fotbalul domnişoresc este veche. Amintiţi-vă cum însuşi Hagi, în tinereţile lui, trimitea la cratiţă o jurnalistă, pentru că îndrăznea să pună întrebări, sau să scrie despre fotbal, darămite să mai joace? În oceanul prejudecăţilor referitoare la fotbalul feminin, argumentele pro sunt puţine, dar convingătoare. Mai întâi UEFA recomandă şi acordă sprijin tuturor federaţiilor naţionale, dezvoltarea fotbalului feminin. Şi apoi, hai să recunoaştem că în majoritatea disciplinelor sportive (individuale sau colective) de pe la noi, fetele au fost mereu cu un pas înaintea băieţilor: gimnastică, atletism, canotaj, handbal şi tenis în ultimele decenii etc. E drept, fotbalul feminin n-are popularitate în România, chiar dacă a fost aproape, recent, de o calificare. E drept că, înaintea Simonei Halep, tenisul masculin era mai urmărit la noi decât cel feminin. Hai să ne imaginăm, într-o bună zi, o naţională feminină ajunsă în semifinalele unei competiţii europene. Câţi dintre bărbaţii de atunci vor trimite fetele alea la cratiţă? Şi câţi români vor umple terasele strigând "Hai România"?

PS: Poli Iaşi n-ar trebui să se plângă de măsura cu fotbalul feminin, fiindcă acesta există în oraş. Grijă mare cu Academia!