FOTBAL – Poli pleacă încă de astăzi la Voluntari. Itu are o problemă de natură medicală

joi, 21 septembrie 2023, 01:50
1 MIN
 FOTBAL – Poli pleacă încă de astăzi la Voluntari. Itu are o problemă de natură medicală

După ce a făcut o nouă boroboaţă, remizând luni, acasă, cu FC Botoşani, lanterna Ligii I de fotbal, Politehnica Iaşi, pregăteşte acum partida cu FC Voluntari, din etapa a X-a a campionatului. Chiar dacă disputa va avea loc sâmbătă, formaţia antrenată de Leo Grozavu va pleca încă de astăzi, după un antrenament, programat în cursul dimineţii, spre Bucureşti, unde va sta două nopţi. Poli se va pregăti vineri la Voluntari şi va reveni imediat după meci acasă.

Din delegaţia care va face deplasarea va lipsi, aproape sigur, Cătălin Itu, care are o mică problemă de natură medicală. Totodată, în condiţiile în care lotul este foarte consistent din punct de vedere numeric (27 de componenţi), vor mai fi jucători care vor rămâne în Iaşi, pentru că nu pot prinde nici banca de rezerve.

Partida dintre FC Voluntari şi Politehnica, de sâmbătă, va începe la ora 14:30. 

Comentarii