Emoţionantă manifestare pe Pietonal, ieri, cu ocazia Zilei Mondiale a Sindromului Down. Iată cât oferă Guvernul României pentru această categorie defavorizată!

FOTO: 1 (un) leu pe zi pentru un copil cu sindrom Down

vineri, 22 martie 2019, 02:50
3 MIN

Preşedintele Fundaţiei Star of Hope Romania, Aurora Vatamaniuc, a tras un semnal de alarmă în cursul zilei de ieri cu privire la slaba finanţare de care beneficiază în acest moment copiii cu Sindromului Down. Practic, copiii primesc în acest moment de la Guvern doar 1 leu pe zi pentru terapie, chiar dacă ar avea nevoie de şedinţe permanente de lucru cu specialişti, iar orice întrerupere a acestora îi poate împiedica la o viaţă normală. 

Aurora Vatamaniuc a vorbit despre acest lucru în cadrul unui eveniment menit să îi sărbătorească pe copiii cu Sindrom Down care s-a desfăşurat în cursul zilei de ieri pe pietonalul Ştefan cel Mare. Manifestarea a fost organizată de către Fundaţia Star of Hope Romania cu ocazia Zilei Mondiale a Sindromului Down, evenimentul fiind intitulat „Iubesc să strâng lumea la piept“.

„Este foarte ruşinos“

„Suntem aici pentru că dorim să dezvoltăm mai multe servicii pentru aceşti copii. Din păcate, anul acesta, Guvernul României ne-a acordat doar 1 leu pe zi pentru terapia unui copil cu dizabilităţi. Este foarte ruşinos. Trebuie să menţionăm faptul că este nevoie, pentru ca aceşti copii să fie recuperaţi, de mai multe ore pe zi de terapie. Ceea ce vedem aici, printre noi, faptul că aceşti copii sunt pe stradă, zâmbesc, reacţionează şi interacţionează, sunt implicaţi la şcoală, este pentru că s-a muncit cu ei de când erau foarte mici. Unii copii vin la centrul nostru de la trei luni, iar prin investiţie în specialişti, în formarea lor, o muncă de ani de zile, ore de terapie periodică care necesită susţinere. De aceea, facem un apel: Nu suntem aici doar pentru a sărbători şi să ne bucurăm că aceşti copii există, dar şi să atragem atenţia şi să facem ceva în mod concret“, a afirmat Aurora Vatamaniuc.

În cadrul evenimentului au fost prezentate şi proiectele Inspectoratului Şcolar Judeţean de incluziune socială, prin intermediul cărora au fost integraţi copii cu Sindrom Down în şcolile şi grădiniţele din judeţ. Astfel, potrivit inspectorului şcolar de specialitate Gabriela Raus, prezent la manifestare, chiar în cursul zilei de ieri s-a încheiat o campanie destinată promovării incluziunii sociale, campanie care s-a desfăşurat în 200 de unităţi de învăţământ din judeţ. De asemenea, peste 2.000 de copiii cu dizabilităţi, cu Sindrom Down, şi nu numai, au fost integraţi atât în unităţi de învăţământ speciale, dar şi în peste 130 de şcoli din învăţământul de masă.

„Iubesc să strâng lumea la piept“

La manifestarea de ieri a participat şi primarul Mihai Chirica, Primăria Municipiului Iaşi fiind partener al acestui eveniment. De asemenea, activităţile din cadrul campaniei „Iubesc să strâng lumea la piept“ sunt realizate în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi, Direcţia de Asistenţă Comunitară Iaşi, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi, Colegiul „Richard Wurmbrand“, Liceul Tehnic „Ion Holban“, Şcoala „Vasile Conta“, Şcoala „Elena Cuza“, Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi“, Colegiul Tehnic „I. C. Ştefănescu“, Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 16, Şcoala Specială „Păunescu“ şi Şcoala „Vasile Alecsandri“. 

Comentarii