(FOTO) O femeie și nepotul său, agresați fizic de doi bărbați în zona Cantemir din Iași

marți, 31 august 2021, 13:45
2 MIN

Scene de nedescris s-au petrecut în cursul zilei de luni, 30 august, în cartierul Cantemir, din municipiul Iași. O femeie în vârstă de 52 de ani, care se afla în zona unui loc de joacă alături de nepotul său, minor, ar fi fost agresată de două persoane de sex masculin. 

Cele două persoane se aflau în zona locului de joacă alături de proprii copii. În urma unui conflict apărut între cei doi minori, de 7, respectiv 8 ani, tatăl unuia dintre copii și-ar fi făcut singur dreptate și ar fi agresat fizic atât minorul implicat, cât și pe bunica acestuia.

Polițiștii ieșeni au transmis că respectiva agresiune fizică ar fi avut loc în scara unui bloc din zonă, dar și că persoanele implicate sunt vecini care locuiesc în blocul de locuințe din imediata apropiere. În urma conflictului din cartierul Cantemir, minorul în vârstă de opt ani a fost transportat la spital cu diferite leziuni.

IPJ Iași a menționat că sesizarea prin intermediul unui apel telefonic la 112 a fost făcută de o altă persoană care a asistat la scenele violente și nu de persoanele care au fost implicate în agresiunea fizică.

„Bună seara! Astăzi, în jurul orei 17:00, a avut loc un eveniment lipsit de respect şi demnitate într-un parc pentru copii din zona Cantemir din Iași. Doi copii s-au luat la harță și ceartă. Mama şi tatăl unuia dintre copii l-au bătut pe copilul de opt ani și l-au băgat în spital. Au intrat peste familia copilului în casă şi l-au mai bătut încă o dată în fața bunicilor lui, iar pentru că nu le-au fost de ajuns au bătut-o și pe bunica copilului, o femeie care îşi crește nepoţii şi le oferă o educaţie demnă de admirat. Poliţia şi ambulanța nu au luat nicio măsură. I-au sancţionat pe indivizi pentru că aceste bestii au un statut financiar bun şi că sunt din partea unei familii cunoscute”, se arată în postarea publicată pe un grup de Facebook.

În urma postării apărute pe respectiva rețea de socializare, polițiștii ieșeni s-au sesizat din oficiu și au deschis un dosar penal pentru lovire sau alte violențe.

„La data de 30 august 2021 am fost sesizați despre un conflict iscat între mai multe persoane, produs pe raza municipiului Iași. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar din primele cercetări efectuate s-a constatat faptul că un minor și o femeie în vârstă de 52 de ani ar fi fost agresați fizic de către două persoane. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, iar cercetările continuă pentru stabilirea întregii situații de fapt și luarea măsurilor legale ce se impun”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Iași.

Comentarii