Francezii, diavolii bleu

sâmbătă, 09 octombrie 2021, 01:43
2 MIN
 Francezii, diavolii bleu

 

Elevi lui Didier Deschamps au învins Belgia cu 3-2 după ce au fost conduşi de Italia cu 0-2 la pauză * Spania şi Franţa vor juca duminică finala Ligii Naţiunilor

Echipa Franţei a învins la Torino, cu scorul 3-2 (0-2), Belgia în cea de-a doua semifinală a Ligii Naţiunilor. Belgia, liderul clasamentului FIFA în ultimii trei ani, a condus cu 2-0, prin golurile marcate în finalul primei reprize de Yannick Carrasco ('37) şi Romelu Lukaku ('40). Lukaku a ajuns astfel la 68 de goluri marcate în 101 de partide jucate în tricoul Belgiei. „Les Bleus” au reuşit egalarea în decurs de mai puţin de zece minute, graţie golurilor reuşite de Karim Benzema ('62), dintr-o poziţie aproape imposibilă, şi Kylian Mbappé ('69 – penalty), după un fault comis de Youri Tielemans asupra lui Antoine Griezmann, fază la care arbitrul german Daniel Siebert a consultat VAR. După ce Belgiei i-a fost anulat de către VAR un gol marcat de Lukaku (pentru ofsaid), în min. 87, victoria echipei antrenate de Didier Deschamps a fost adusă de Theo Hernandez ('90), cu un şut imparabil din marginea careului, la centrarea lui Benjamin Pavard, respinsă nefericit de Toby Alderweireld.
Belgia a mai avut o ocazie mare prin De Bruyne ('4), în timp ce francezii au ratat prin Griezmann ('58) şi Tchouameni ' (77), iar Paul Pogba a avut o bară ('90), din lovitură liberă, chiar înaintea golului.
Duminică, de la ora 21:45, la Milano, în finală, Franţa va înfrunta Spania, care a dispus, miercuri, în prima semifinală, de campioana europeană Italia, cu 2-1, la Milano. În finala mică se vor întâlni Italia şi Belgia, tot duminică de la 16:00. Portugalia a câştigat prima ediţie a Ligii Naţiunilor, în 2019.

 

Comentarii