Frauda intelectuală a meritocraţiei

Primeşti o moştenire neaşteptată (îţi moare un unchi bogat despre care nici nu ştiai că există şi afli că eşti singurul urmaş direct) şi devii peste noapte extrem de bogat. După un timp, cel mai probabil vei căpăta convingerea că noul tău statut economic nu e rodul unui noroc chior, ci că e chiar meritul tău (tendinţă probată prin mai multe experimente ştiinţifice).

La o scară mai redusă vedem acest lucru peste tot în jurul nostru, iar tendinţa asta e încurajată şi de o proastă interpretare, intenţionată sau nu, a conceptului de meritocraţie. Ca să fiu mai clar: mulţi dintre cei care clamează imperativul meritocraţiei în societatea românească o fac de pe poziţia unor oameni care au beneficiat din start de şanse mai mari în viaţă decât majoritatea şi care cred că starea lor de acum e pe deplin meritul lor. Şi care nu vor de fapt decât mai multă putere.

Dacă i-ar interesa cu adevărat problema meritului în distribuţia resurselor şi a puterii, ar milita cu prioritate pentru o cât mai mare egalitate de şanse. Dar ei ştiu că o reducere a inegalităţii de şanse i-ar pune în competiţie reală cu mult mai mulţi semeni decât se întâmplă în prezent, iar acest lucru le-ar reduce automat şansele de succes.

În fapt, la noi (dar nu numai), discursul despre meritocraţie e ipocrizie şi, mai mult chiar, o imensă fraudă intelectuală.

Iată şi realitatea despre care cei cu meritocraţia în gură tac mâlc.

Dintre cele 26 de state membre UE, România are cel mai mare procent de tineri (15-29 de ani) expuşi la riscul de sărăcie severă şi excluziune socială: 24%. România e urmată de Bulgaria cu 21% şi de Grecia cu 16%. Mai mult chiar, conform Eurostat, în perioada 2019/2020, România a înregistrat şi cea mai mare creştere din UE la acest indicator, cu peste 3%.

În 2020, conform datelor INS, rata sărăciei relative în România a fost de 23,4%, numărul de persoane afectate fiind de 4,5 milioane. Între timp a mai crescut.

Iar diferenţele regionale sunt imense. Cele mai mari rate ale sărăciei s-au înregistrat în regiunile Nord-Est (35,6%), Sud-Vest Oltenia (32,7%) şi Sud-Est (32,6%), iar cea mai mică în Bucureşti-Ilfov (2,4%).

În România, unu din patru copii din mediul rural renunţă la şcoală înainte de a ajunge în clasa a VIII-a. Cauzele principale: sărăcia şi rezultatele şcolare slabe. În cifre absolute: anual, peste 45.000 de copiii României abandonează şcoala, iar 44,3% dintre copiii din mediul rural se află în pragul sărăciei şi al excluziunii sociale. În plus, raportul dintre rata de abandon în urban şi rata de abandon în rural este 5,5, cel mai mare între ţările UE (unde media este 1,2).

Să mai luăm un indicator, aşa numitul coeficient Gini care măsoară distribuţia veniturilor populaţiei unei comunităţi şi care indică gradul de inegalitate socială.

În anii ’90 coeficientul Gini pentru România era egal cu cel al Suediei – 22,7. În prezent (2020-2021, conform Eurostat) România are una dintre cele mai ridicate valori din UE – 33,8. În plus, suntem pe primul loc în UE la disparitatea între veniturile celor 20 % din top versus ceilalţi 80%.

Sunt doar câteva date care arată cât de strâmbă e ţara când vine vorba de distribuţia veniturilor şi egalitatea de şanse, iar românii simt şi ştiu asta foarte bine. Doar politicienii, cu precădere cei care chipurile luptă pentru o societate condusă pe principii de merit, se fac că nu văd. Fiind politicieni, la putere sau în opoziţie, nu contează, ei sunt deja în aşa-zisa clasă privilegiată. Prin urmare, interesul lor de a schimba din rădăcini starea de lucruri care a dus la această imensă inegalitate de şanse e zero. Al lor şi al celorlaţi din societate privilegiaţi de soartă, nu mai mult de 10-15% dintre români, cu ajutorul cărora dictează agenda publică şi, implicit, politicile şi deciziile statului român.

Dar lucrurile nu vor rămâne aşa. Când inegalitatea de şanse şi cea de facto ating o anumită cotă, undeva sistemul crapă şi apoi explodează. Momentul nu-i departe, iar partidele de la noi, inclusiv USR, par total inconştiente de pericol. Vorbesc de meritocraţie, de o societate a meritului şi promovează una a privilegiilor de care ei deja beneficiază.