Gardian de la Penitenciarul Iaşi, prins că-și rotunjea veniturile în mod ilegal

sâmbătă, 02 noiembrie 2019, 14:58
1 MIN
 Gardian de la Penitenciarul Iaşi, prins că-și rotunjea veniturile în mod ilegal

Inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) au constatat că un angajat al Penitenciarului de Maximă Siguranţă din Iaşi s-ar fi aflat, timp de câteva luni, în stare de incompatibilitate. 

Ştefan Sergiu Aşibreiner (41 de ani), angajat în funcţia de agent operativ principal la închisoarea ieşeană, ar fi încălcat legea după ce, timp de 6 luni, a ocupat simultan funcţia publică, precum şi pe cea de agent de securitate la o societate comercială. „În perioada 10 noiembrie 2017 – 30 mai 2018, a exercitat simultan funcţia publică cu statut special de agent operativ în cadrul Penitenciarului Iaşi şi pe cea de agent de securitate în cadrul unei societăţi comerciale, încălcând astfel dispoziţiile art. 96, alin. (1) din Legea nr. 161/2003“, au precizat inspectorii ANI. 

Comentarii