Gh. Ivănescu. O poveste de iubire de odinioară (XIII)

Scumpă Viorica, miercurea viitoare se împlinește un an de cînd am reușit să-mi înving timiditatea, care nu numai că îmi ținea ascunse sentimentele pe care le avem pentru tine, dar făcea să par chiar că am sentimente contrarii, ți-am arătat admirația și respectul meu, ceea ce înseamna de fapt iubirea mea. Nu lăsa să treacă această zi fără să îmi arăți și tu sentimentele de care te cred însuflețită. Ți-am spus de atîtea ori că văd în tine, după ani de zile de căutare, pe singura cu care m-aș putea căsători. Să nu interpretezi această frază greșit, prin ea voiam să-ți arăt cît de mult te ridicam deasupra tuturor celorlalte fete pe carele cunosc. Ți-am spus altă dată că am certitudinea că nu mai pot trăi fără tine și, în urma a tot ce s-a petrecut între noi, vei fi avînd poate și tu convingerea că viața mi-i imposibilă fără tine.

Pagină dintr-o scrisoare neexpediată

M-am ferit în mai toate scrisorile mele cătră tine să arăt ceea ce îmi place și admir la tine, iar cînd am făcut-o n-am spus tot ceea ce aveam de spus. Dacă ți-am făcut de mai multe ori reproșuri, vei înțelege că era firesc asta la cineva care ținea la tine ca la părinții și frații lui și care nu-și putea imagina pentru viitor decît unirea vieții tale cu viața lui. Iar dacă ți-am produs două mari supărări, gîndește-te că n-am vrut să ți le produc și gîndește-te cît de mari supărări mi-ai produs și tu, și încă înaintea mea. Dar să uităm toate, și tu, și eu. Acceptă să înceapă acea viață ideală de care am vorbit de atîtea ori, acceptă să înceapă acea totală, perfectă înțelegere despre care am mai vorbit. Acceptă să-mi exprim aproape de tine sentimentele cele mai înalte pe care le am pentru tine. Gîndește-te că dacă ți-am scris o dată că te voi diviniza cu adevărat, nu va fi fost o vorbă zvîrlită la întîmplare sau cu intenții de flatare, ci va fi fost expresia adevărată a sufletului meu. Ți-am cerut atunci să vii, dacă vrei să te divinizez cu adevărat, și ai venit. Te rog foarte mult să vii și acum, dar să vii de-a dreptul la mine, și-ți voi închina ție toată ființa și viața mea. Vino miercuri, la 11 jumătate dimineața în fața amfiteatrului „Philippide”. Vom merge după aceea la Institutul de Filologie Română, unde vom vorbi cele ce trebuie să vorbim.

Comunică și doamnei și domnului profesor tot ceea ce scriu aici și roagă-i din partea mea să‑mi ierte greșelile pe care le-am făcut și să aibă în vedere că nu le-aș fi făcut dacă nici tu, mai înainte, n-ai fi greșit față de mine sau dacă n-aș fi fost în situația să cred că ai greșit. Cu aceasta te rog și pe tine să recunoști că era mai bine dacă în Mai ai fi ascultat rugămințile mele din scrisorile de la sfîrșitul lunii. Te rog, în același timp, să primești și cărțile pe care ți le-am trimis prin domnișoara Miroslav, precum și acea scrisoare adresată doamnei și domnului profesor, care cuprinde însă și o scrisoare către tine.

Te rog foarte mult să vii miercuri, îmi vei dovedi în felul acesta că ții și tu la mine astfel cum țin și eu la tine. Îmi vei dovedi că înțelegi să mă sprijini în munca pe care trebuie să o îndeplinesc cît mai repede, dacă vreau să am condiții de existență mai bune decît cele pe care le am acum. În ce privește căsătoria, îți comunic prin această scrisoare că aș dori să fie în vara care vine. Cred că n-ai nimic împotrivă. Nu știu însă dacă va mai fi posibil să mergem anul viitor școlar în Germania astfel cum credeam altădată.

Aș vrea să-ți mai comunic că noile sacrificii de sînge, care probabil se vor cere poporului român în marea încleștare ce va avea loc anul acesta, aș vrea să ne găsească altfel decît ne-au găsit cele din vara trecută. În privința mea să nu ai nici o teamă, avînd cataractă traumatică dreaptă, cu pierderea aproape completă a vederii (eram de 10 ani cînd am fost lovit în ochi de un coleg de școală), am fost reformat, așa că nu fac parte din cadrele armatei. Altfel, cine știe dacă astăzi n-aș fi fost și eu printre cei care au murit pentru patrie. Dar poate voi aduce și eu patriei servicii mai mari decît cele pe care i le-aș fi putut aduce prin moartea mea.

Îți mai comunic că ochiul rănit nu mă supără acum deloc, cînd eram copil însă mă supăra des și destul de rău, și că, prin operație, pe care o voi face în anii care vor urma, îmi voi putea recăpăta vederea. Te rog din tot sufletul să vii. Te voi ridica în slavă cerească. Te aștept cu siguranța că vei veni. Îți jur credință veșnică.

George

Numărul viitor va conține ultimul episod al poveștii.

Eugen Munteanu este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași