Ghidul bunului alegător

Titlul cărţii lui Cristian Preda, De ce aţipesc parlamentarii? (ed.Humanitas) este înşelător. Nu avem a face nici cu o diatribă, nici cu un pamflet la adresa celor care (parlamentari, miniştri, aleşi locali) taie – cum se spune – frunze la câini. E, dimpotrivă, vorba de o carte care propune o sinteză – clară, coerentă, argumentată – a celor trei decenii care s-au scurs de la căderea comunismului, o carte ce inventariază, riguros, problemele cu care ne-am confruntat şi ne confruntăm în continuare. Înşelător este şi subtitlul: Şi alte întrebări pestriţe despre politica românească. „Pestriţe” ar putea să însemne variate, dar trebuie numaidecât precizat că toate întrebările sunt bine ţintite şi vizează aspecte esenţiale ale vieţii politice (şi civice) româneşti. Cristian Preda fructifică nu doar experienţa sa de politician, ci şi calităţile sale de profesor şi de politolog. Rezultatul este remarcabil: cartea „te prinde” de la primele pagini, demonstraţia e convingătoare, autorul reuşeşte să fie obiectiv şi atunci când judecă situaţii complicate sau lideri politici în preajma cărora s-a aflat (şi cu care a colaborat) o bună bucată de vreme.

Autorul pune sub lupă şi examinează o serie întreagă de idei primite. Sunt oare elaborate legile de către parlamentari, aşa cum ar fi firesc? Nu, răspunde Preda, 90% dintre legile adoptate au avut drept iniţiatori guvernele. Suntem un stat de drept, în sensul că putem vorbi de domnia legii? În primul rând, nu se poate afirma că în România nimeni nu e mai presus de lege (avem exemple la tot pasul); crize precum cea din 2012 sau cea din 2017 (cu „legile justiţiei”) arată că statul de drept e încă fragil. Ce reprezintă astăzi presa, la 30 de ani de când am redobândit un drept fundamental, acela al libertăţii totale de exprimare? Ziariştii nici măcar nu se mai ostenesc să dea iluzia neutralităţii, sunt pătimaşi şi, nu o dată, corupţi: „Spaţiul mediatic nu mai este liber, ci anarhic” rezumă situaţia, cu o formulă memorabilă, Cristian Preda. Fragmentarea parlamentară este mai accentuată în zilele noastre decât în urmă cu un secol şi, pe deasupra, politicienii nu au disponibilitate pentru compromis, de unde dificultatea şi, în final, impasul coabitărilor. Puterea Curţii Constituţionale (o Curte politizată) a devenit excesivă, de aceea revolta împotriva CCR este, în fapt, una care cere „întoarcerea la democraţie, adică la responsabilitatea aleşilor şi la independenţa judecătorilor constituţionali”.

Cristian Preda ne reaminteşte cum au apărut partidele după 1990 ca ciupercile după ploaie (în 1994 erau vreo 300!), apoi lucrurile s-au liniştit pentru ca, după ce în 2015 o nouă lege să permită înfiinţarea unui partid cu doar trei „fondatori”, să înregistrăm un nou val inflaţionist, temperat de obligaţia ca, la alegeri, fiecare partid să prezinte o listă consistentă de semnături. Dreapta şi stânga pot fi identificate şi deosebite cu uşurinţă? Nu întotdeauna, mai ales atunci când cei care se pretind social-democraţi promovează valori tradiţionaliste sau chiar conservatoare, tot ei fiind cei care au impus violenţa ca soluţie pentru rezolvarea unor conflicte. Mai relevantă ar fi, astăzi, distincţia dintre moderaţie şi extremism. La fel de atent sunt analizate şi alte aspecte – impactul diferitelor referendumuri, prestaţiile preşedinţilor, relaţiile dintre preşedinţi şi prim-miniştri, rolul moţiunilor de cenzură, aportul societăţii civile, ataşamentul faţă de valorile europene etc. Pe cât de lucide şi de pătrunzătoare sunt analizele, pe atât de exacte sunt diagnosticele.

Printre clişeele pe care le demontează autorul le regăsim şi pe acelea care ne condamnă la pasivitate şi la resemnare: „toate partidele sunt o apă şi-un pământ”, „toţi politicienii sunt la fel” etc. Tocmai din cauza acestei dezabuzări şi fiindcă multora le-a fost lene să voteze „au ajuns la putere (…) politicieni incapabili să vorbească şi să scrie cum se cade limba maternă, dar pricepuţi să spolieze bugetul public”. Şi mai spune Cristian Preda, într-un loc, ceva important şi de actualitate: „majorităţile din consiliile judeţene (…) au pregătit negocierea majorităţii din parlament. Pe scurt: rezultatul de la locale (…) l-a marcat pe cel de la legislative”. Amintiţi-vă, adaug eu, ce s-a întâmplat la alegerile din 2016.

Cartea lui Cristian Preda este un ghid extrem de util pentru cei care doresc să înţeleagă mecanismele democraţiei. Iar atunci când votează, să o facă în cunoştinţă de cauză.

P.S. Nu cred că mai trebuie să subliniez importanţa scrutinului de duminică. Vreau doar să dau un exemplu recent, dintr-o ţară cu o democraţie mult mai veche ca a noastră. Absenteismul de la alegerile locale din Franţa a dus, în mai multe mari oraşe, la victoria unor ecologişti (situaţi, politic, la stânga) care, o dată ajunşi primari, au luat decizii aberante, ce au stârnit şi stârnesc stupoare. Sunt convins că oriunde în România, în orice oraş sau comună, există posibilitatea unei opţiuni, fie şi – la limită – aceea a răului cel mai mic. Pentru că trebuie evitat, cu orice preţ, răul cel mare.

Alexandru Călinescu este profesor universitar doctor la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, critic literar şi scriitor