Grecia după Syriza

Mai întâi, merită să remarcăm comportamentul impecabil din punct de vedere democratic al guvernului (de fapt, ale guvernelor) condus/e de Alexis Tsipras.

Syriza a venit la putere în ianuarie 2015, având ca principal punct de guvernare renegocierea substanţală a condiţiilor de bail-out impuse Greciei de către Banca Mondială, FMI şi Comisia Europeană.

Negocierile au eşuat, Troica impunându-şi punctul de vedere. În aceste condiţii, guvernul Tsipras a fost pus în imposibilitatea de a îndeplini principala promisiune din programul de guvernare. În consecinţă, în iulie 2015 a organizat un referendum pentru a vedea în ce măsură alegătorii acceptă noua situaţie. Dacă ar fi pierdut, Syriza s-ar fi retras de la guvernare şi ar fi organizat alegeri anticipate.

Fiindcă aşa e într-o democraţie: nu poţi guverna cu un program semnificativ diferit de cel cu care ai câştigat alegerile. Dacă, dintr-un motiv sau altul, eşti obligat să schimbi programul, regulile democratice bine înţelese te obligă să întrebi alegătorii dacă sunt sau nu de acord cu schimbarea, altfel guvernarea devine ilegitimă. În România, o ţară cu o cultură democratică mai degrabă precară chiar şi în cazul claselor educate, lucrul ăsta e neinteligibil.

Revenind, alegătorii greci chemaţi la referendum au votat, în majoritate, pentru acceptarea noului program, aşa încât Syriza a rămas să guverneze. Asta a dus însă la nemulţumiri din partea radicalilor din partid în frunte cu Yanis Varoufakis şi a unor parteneri din coaliţie, ceea ce a făcut ca guvernul să piardă majoritatea parlamentară.

Drept urmare, Tsipras a organizat alegeri anticipate în septembrie 2015, pe care Syriza le-a câştigat din nou cu 35,5%. Un alt standard democratic a fost astfel respectat impecabil: când pierzi majoritatea parlamentară, nu începi să cumperi traseişti ca să ţi-o refaci, nu inventezi partide ad hoc, compuse din parlamentari dispuşi să susţină "interesul naţional"; nu, nu faci nimic din toare astea dacă eşti democrat; dacă eşti democrat, într-o astfel de situaţie nu ai decât o singură opţiune: să organizezi alegeri anticipate. Iată încă o lecţie pe care România n-a învăţat-o.

În fine, după ce Syriza a pierdut alegerile europarlamentare din mai, Tsipras a organizat imediat alegeri anticipate, fiindcă într-o democraţie nu poţi guverna fără legitimitate populară. Iată a treia lecţie greu de digerat pentru clasa politică românescă şi, în general, pentru societatea noastră.

Rezumând: pe toată perioada în care s-a aflat la guvernare, Syriza s-a comportat impecabil din punct de vedere democratic, aplicând şi respectând nişte standarde de care România – şi nu numai ea – e încă foarte departe.

Haideţi acum să ne uităm şi la celelalte rezultate obţinute de Syriza din ianuarie 2015 până în iulie 2019.

Potrivit Băncii Mondiale, PIB-ul Greciei a reînceput să crească constant din 2016 încoace, după o scădere continuă (şi adesea abruptă) din 2008 până în 2015.

Potrivit Eurostat, sărăcia – măsurată ca procent din populaţie care suferă de pe urma privaţiunilor materiale – a scăzut în Grecia de la 40,7% în 2015, la 33,6% în 2018. De la doi din cinci greci care în 2015 erau obligaţi să strângă cureaua pentru a putea supraveţui de la o lună la alta, procentul a scăzut la unul din trei în doar 3 ani. Sigur, când o treime din popuaţie suferă de pe urma privaţiunilor materiale lucrurile sunt departe de a fi roz, dar ritmul de scădere a sărăciei este unul remarcabil.

Potrivit Indicelui libertăţii economice al celor de la Wall Street Journal şi Heritage Foundation, Grecia şi-a îmbunătăţit performanţele în materie de libertate economică, crescându-şi scorul de la 54 în 2015, la 57,7 în 2019.

Singura scădere o constatăm în Democracy Index al celor de la Economist Intelligence Unit la capitolul libertăţi civile, unde scorul Greciei a scăzut de la 9,41 în 2015 la 8,53 în 2018, ceea ce este îngrijorător – şi reflectă o scădere constatabilă aproape pretutindeni.

În fine, potrivit celor de la Reporteri Fără Frontiere, Grecia a urcat de pe locul 91 în 2015 pe locul 65 în 2019 în topul libertăţii presei, o creştere absolut spectaculoasă.

Astea sunt cifrele – şi ele spun o poveste foarte diferită de cea pe care ne-o livrează diverşi propagandişti.

Aşa fiind, nu e de mirare că între septembrie 2015 şi iulie 2019, Syriza nu a pierdut decât 4 puncte procentuale, scăzând în opţiunile electoratului de la 35,5% la 31,5%.

Nu Syriza a pierdut aceste alegeri, ci Noua Democraţie le-a câştigat, promiţând un ritm şi mai alert de creştere economică şi de reducere a sărăciei, lucruri pe care evident că majoritatea grecilor şi le doresc. Paradoxal, Noua Democraţie s-a comportat în 2019 ca Syriza în 2015 – de-asta a şi câştigat.

Syriza s-a consolidat însă ca principalul partid de centru-stânga din Grecia, înlocuind cu succes Pasok în opţiunile electoratului. Este primul partid nou care reuşeşte să scoată de pe piaţă un vechi partid mainstream, iar lucrul acesta merită remarcat. În Spania, de exemplu, Podemos nu a reuşit să înlocuiască PSOE, şi nici Ciudadanos PP. Grecia este, până acum, singura ţară în care un partid nou chiar a avut succes şi a generat cvasi-dispariţia unui partid mainstream.

Sorin Cucerai este traducător şi publicist