Iarăşi despre noua limbă română

Unul dintre cuvintele de mare răspândire astăzi este cuvântul mix. O rapidă căutare pe Google arată că, pe lângă binecunoscutul mix grill, avem şi mix de legume, mix pentru cozonac, mix de seminţe, mix gogoşi, mix fructe de mare, mix de legume cu orez, mix mexican, precum şi enigmaticele combinaţii mix de licheni stabilizaţi, mix master, party mix, mix de marketing. Ar trebui adăugată şi categoria mix lingvistic, pentru a descrie starea în care se află limba română astăzi.

Sigur, nu e ceva nou. În secolul al XIX-lea, influenţa covârşitoare a limbii franceze a dus la exagerări şi derapaje de felul celor pe care le ridiculizează Alecsandri. Dar, dincolo de maimuţărelile Chiriţei, franceza a avut un rol decisiv în formarea şi consolidarea limbii române literare, a furnizat un număr considerabil de cuvinte pe care româna le-a adaptat şi le-a integrat în chipul cel mai firesc. Multă vreme după aceea, franceza a rămas limba diplomaţiei, a intelectualităţii, cărţile în franceză erau net majoritare în biblioteci, în şcoli era limba străină studiată în mod prioritar. Situaţia s-a schimbat radical în ultimele decenii, iar locul francezei a fost luat de engleză care s-a impus, de fapt, graţie poziţiei dominatoare a Statelor Unite. Putem să deplângem aceste schimbări brutale, ele nu sunt mai puţin evidente. Limba română nu avea cum să se sustragă tăvălugului anglo-american. Dar, spre deosebire de modul în care franceza a fost „absorbită” în chip organic, contactul dintre română şi engleză a dat naştere, cel puţin deocamdată, unui mix. Şi, aşa cum într-un mix grill cotletele de porc, cârnaţii, micii, măduvioarele, momiţele etc. îşi păstrează, ca să zic aşa, individualitatea, la fel în mixul româno-englez cele două limbi coabitează, formând un monstru cu două capete. Exemplele pe care le voi da mai încolo sunt doar o mică parte dintr-o recoltă ce are toate şansele să devină inepuizabilă.

Aşadar, iată mai întâi o jurnalistă: „Mulţi sunt young professionals cu grupurile lor care…”. O altă jurnalistă, politoloagă de temut: „… la o minimă cercetare vezi că nu e nici un open budget din familia internaţională cu acest nume, nici vreo platformă de scrapping care să permită online tracking expenditures…”. Alt analist politic: „avem un vot de tip trustee fără hating”. O jurnalistă face o mărturisire răscolitoare: „Un intelectual pe care îl admiram, dar am fost dezamăgită când l-am cunoscut live”. Ne vorbeşte acum o europarlamentară: „M-am urcat în maşina care m-a adus de la Parlament. Pe urmă am făcut ceva small talk şi a venit întrebarea …”. Şi un europarlamentar: „Trebuie să ne aşezăm pe un road-map”.

O tânără universitară ne relatează în felul următor o întâmplare care a şocat-o în timpul unui curs susţinut pe Zoom: „închei urgent meeting-ul”, „adaug şi o poză cu look-ul de work from home de astăzi”, „asta-i şi varianta mea tardivă şi funny la I’m still here etc”. Comentatorii de pe Facebook ai acestei postări au vibrat, s-au solidarizat cu persoana respectivă şi au încurajat-o. Mixul e practicat şi în zona de cel mai acut şi urgent interes, aceea a combaterii pandemiei. Aflăm, de pildă, că „un psiholog would-be infecţionist spune că…”. Adresându-se întregii populaţii, medicul responsabil cu vaccinarea anti-covid precizează că „vaccinarea se va face şi în centre drive-through”: un mesaj care a fost cu siguranţă apreciat de către oamenii muncii de la oraşe şi sate.

În presă – presă scrisă şi TV – e trendy (nu mă pot abţine) să dai titluri în englezeşte. Titlul unui articol despre Karabah: „The winter is coming”. Ştire, pe un post TV, despre posibilitatea introducerii carantinei în mai multe ţări occidentale: „To close or not to close” (trimitere intertextuală gustată de intelectualii fini). O reclamă, tot la TV: „Cumpără de lângă tine challenge” (o campanie promoţională ce mizează pe impactul cuvântului magic „provocare”, servit aici în limba-mamă). Pe FB cineva ne aduce la cunoştinţă că „vreau să cumpăr ceva de încălzit, just in case”. Şi ca să dau un exemplu din viaţa mea cotidiană: la doi paşi de casa în care locuiesc, o cafenea îi îmbie pe trecători (pe trecătorii vorbitori de romgleză, fireşte) cu anunţul „But first coffee”. Să adaug că astăzi e absolut necesar să-ţi pigmentezi discursul cu cuvintele ritualice: ever, wow, mainstream, establishment, whatever, well etc.; din franceză, trecere încă mai are arhaicul déjà vu, dar cu deja scris fără accente, iar la radio şi la TV pronunţat aşa cum se scrie.

Fascinaţia pe care o exercită limba engleză şi-a găsit recent o neaşteptată, dar elocventă confirmare. La moartea lui Maradona, plagiatorul Ponta a copiat – în engleză, of course – cuvintele de omagiu de pe postarea fotbalistului Gary Lineker. Nu le-a tradus, a vrut să le savurăm în toată splendoarea lor originară. Iar în seara alegerilor parlamentare, în urma eşecului partidului său, Victor Ponta şi-a încheiat scurtul, dar pateticul său mesaj de adio cu cuvintele „Never give up”.

Până în momentul de faţă nu s-a aflat dacă şi pe astea le-a ciupit de undeva.

Alexandru Călinescu este profesor universitar doctor la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, critic literar şi scriitor