Iaşul parcă nu vrea pe primul loc! Prea timizi în faţa unei stele palide!

sâmbătă, 03 septembrie 2022, 01:50
6 MIN
 Iaşul parcă nu vrea pe primul loc! Prea timizi în faţa unei stele palide!

Steaua – Politehnica Iaşi 2-1 (1-0), în etapa a V-a a Ligii a II-a de fotbal.

Steaua: Dincă – S. Drăghici, Walace, Al. Sabău, Corbu – Balgiu – Ad. Popa, Bodişteanu (’57 D. Oroian), Şt. Pacionel (’68 Bărbulescu), Dr. Gheorghe (’85 Ad. Ilie) – Chipirliu (’68 Chunchukov). Antrenor: Daniel Opriţa.

Poli: Knoflach – Martac, Lică, Tincu, Finica (’65 Ciaun) – Marchioni, Fr. Cristea (’46 Plămadă) – Anton (’58 Bujor), Roman, Hunte (’58 Tomczyk) – Harrison (’71 Plohotniuk). Antrenor: Claudiu Niculescu.

Cartonaşe galbene: Corbu (’41), Gheorghe (’60), Chipirliu (’61), Dincă (’78), Chunchukov (’83) – Roman (’31), Hunte (’40), Plămadă (’52).

Arbitri: Robert Avram, Gabriel Stroe, Daniel Vlase.

1-0, min. 22: Gheorghe a profitat de marcajul larg al lui Martac, a centrat nestingherit de pe dreapta, Chipirliu a reluat cu capul, de la 8 metri, dintre Tincu şi Finica;

2-0, min. 63: Dincă a degajat spre flancul drept, Finica a trimis slab, cu capul, spre Knoflach, permiţându-i lui Popa să se interpună şi să lobeze lejer;

2-1, min. 89: Walace a deviat o pasă a lui Roman până la Plohotniuk, care a şutat pe jos de la 14 metri.

Poate pentru prima dată în istoria duelurilor directe dintre Steaua şi Politehnica Iaşi, partida de aseară nu i-a avut pe bucureşteni mari favoriţi.

Nerezolvarea dreptului de promovare al gazdelor, care au avut un start ratat de sezon, cu un singur punct obţinut în Ghencea din două încercări, diferenţele consistente dintre bugete, cel al oaspeţilor fiind mult mai mare, precum şi avantajul faptului că Poli, întărită consistent în vară, jucase ultimul meci sâmbătă dimineaţă, iar Steaua luni seară au făcut ca ieşenii să fie luaţi în serios atunci când au anunţat ferm că au venit să câştige în Bucureşti.

Realitatea a fost alta, calitatea modestă a jocului Politehnicii, semnalată şi în startul sezonului, evidentă din nou, costând de această dată.

În primul act, Poli a jucat sub aşteptări şi a bifat al patrulea meci din cinci în care nu a fost în stare să tragă vreun şut pe poartă în primele jumătăţi ale meciurilor!

Astfel, singurele încercări ale unei trupe care nu a avut vreun corner, au fost cele semnate de Roman (’12 şi ’33), în afara porţii. Fără să exceleze, confirmând de ce a pornit modest în campionat, Steaua, care a avut patru cornere, a profitat şi a intrat în avantaj la pauză. Chipirliu, care greşise din poziţie ideală în startul partidei, a găsit ţinta în minutul 22.

Rezultatul a fost logic, mai ales dacă amintim de alte două ocazii importante ale gazdelor, semnate de Pacionel (‘6 – “cap” din careul mic respins de Knoflach) şi D. Gheorghe (’28 – şut de la 16 metri deviat în corner).

Cine se aştepta ca Poli să se trezească imediat după pauză s-a înşelat. După o schimbare ciudată (stoperul Plămadă a intrat în locul mijlocaşului Fr. Cristea, care are şi profil ofensiv şi o viteză mult superioară lui Tincu, fundaşul urcat în linia mediană), Iaşi nu a intrat bine într-o repriză în care ploaia puternică făcea şi mai inexplicabilă lipsa de tupeu a ieşenilor în a trage spre o poartă apărată de un puşti de 18 ani.

Apoi, încercarea de dinamizare a ofensivei prin mizarea pe două vârfuri, apărută în minutul 58, nu a avut efect, pentru că numai după cinci minute Finica l-a făcut mare pe un Adi Popa care arată acum ca un pensionar, fostul internaţional marcând pentru 2-0. Iaşi s-a trezit abia pe final, după ce “roş-albaştrii”, care au ţinut frâiele jocului, au făcut, aiurea, pasul în spate.

Bujor a trimis primul şut pe poartă al Iaşului în minutul 76, iar Plohotniuk, care poate merita mai multe minute ţinând cont de ascendentul moral pe care-l avea, după reuşita din Ghencea din sezonul trecut, a înscris în penultimul minut. Dacă la precedentele două runde golurile Iaşului de pe final au adus victorii, reuşita de ieri nu a folosit decât pentru a mai echilibra statistica, favorabilă gazdelor: 12-9 la şuturi, 5-2 la şuturi pe poartă, 8-1 la cornere.

Astfel, Poli a suferit primul eşec al sezonului, trupa lui Niculescu ratând posibilitatea de a urca în premieră pe primul loc al clasamentului. O poziţie care ar fi normală, dacă luăm în calcul condiţiile de care Iaşul are parte şi de calitatea contracandidatelor la promovare.

Penalty neacordat Politehnicii, Hunte iertat de eliminare. Prunea şi Pancu în tribună

^ Înainte de lovitura de start s-a ţinut un moment de reculegere în memoria fostului mare luptător Gheorghe Berceanu, campion european, mondial şi olimpic, care a decedat în această săptămână. ^ În condiţiile în care Vaşvari, care avea o uşoară întindere musculară, nu a fost forţat, căpitan de echipă la Poli a fost Tincu.

^ În minutul 45, Poli merita să primească o lovitură de la 11 metri, după un henţ în careu al lui Pacionel, însă arbitrul a lăsat jocul să continue. Avram a avantajat Iaşul în privinţa avertismentelor. De plidă, Fr. Cristea şi Hunte au fost iertaţi de cartonaşe galbene, în minutele 42, respectiv 55, în cazul olandezului acesta fiind echivalent cu eliminarea. În acelaşi timp, steliştii au fost “îngălbeniţi” foarte uşor, Chipirliu chiar gratuit.

^ În afară de doi atacanţi, Niculescu a preferat să plaseze pe banca de rezerve cinci fundaşi, patru laterali (!), şi un singur mijlocaş de meserie, crudul Bujor. Rezerve neutilizate la oaspeţi au fost Jankov, Ştefanovici, Kouadio şi Fosu-Mensah. ^ Ciaun a debutat la Poli, iar căpitanul din sezonul trecut, Plămadă, a bifat primele minute din acest sezon.

^ Galeria gazdelor s-a ocupat mai mult de Dinamo, pe care a înjurat-o vârtos, decât de echipa favorită, “victimă colaterală” fiind Niculescu, fost “câine roşu”. ^ Cel mai valoros produs fotbalistic din istoria Iaşului, Daniel Pancu, selecţioner al naţionalei formată din jucători sub 20 de ani, a fost prezent la meci. În Ghencea a fost şi preşedintele sub conducerea căruia Poli a ajuns în premieră în cupele europene, Florin Prunea.

Declaraţiile tehnicienilor

Daniel Opriţa: “După jocul slab de la Dumbrăviţa, azi am fost mulţumit. Băieţii, care au fost încurajaţi aseară de suporteri, în cantonament, au jucat cu determinare. Am obţinut o victorie meritată”.

Claudiu Niculescu: “Nu-mi dau seama de ce am fost aşa de timizi astăzi. Nu avem timp să plângem. Capul sus! Urmează un alt meci dificil în campania noastră de promovare, cu Buzăul”.

Astăzi se joacă alte şapte partide din runda a V-a a Ligii a II-a de fotbal: Progresul – Braşov; Viitorul Pandurii – Şelimbăr; Dej – Unirea Constanţa; Slobozia – Miercurea Ciuc; Baia Mare – Slatina; Ripensia – Metaloglobus (toate de la ora 11:00) şi Oţelul – Poli Timişoara (ora 11:30). Mâine, de la ora 11:00 are loc disputa dintre Chiajna şi Dinamo, iar luni, de la ora 16:30, se confruntă Gloria Buzău cu gruparea din Dumbrăviţa.

Comentarii