Ieşence care au muncit cu folos de 8 martie. Victorie lejeră la handbal feminin

vineri, 10 martie 2023, 02:50
2 MIN
 Ieşence care au muncit cu folos de 8 martie. Victorie lejeră la handbal feminin

Aşa cum am anticipat, CSM Iaşi 2020 nu a avut nicio problemă în a se impune în disputa din etapa a XV-a a Diviziei A de handbal feminin cu modesta grupare CS Handbal Club Harghita. Partida, care s-a disputat în devans, chiar de Ziua Internaţională a Femeii, pe 8 martie, în Sala Liceului cu Program Sportiv din Iaşi, a fost câştigată la scor de gazde, 36-22 (19-10).

Echipa ieşeană a acumulat astfel 33 de puncte şi continuă să ocupe locul III în clasamentul Seriei B a ultimului eşalon intern. Pe podium mai sunt Corona Braşov, cu 42 de puncte şi CNE Sfântu Gheorghe, cu 33, ambele având un meci mai puţin disputat.

În faza următoare a competiţiei, la care echipa din Covasna nu are drept de participare, se califică primele două clasate din cele trei serii ale diviziei secunde plus două cluburi de pe locurile III.

CSM Iaşi 2020 mai are de jucat trei partide în sezonul regulat: pe 18 martie, la Bacău, cu echipa locală CSM, pe 25 martie, acasă, cu „lanterna”, Ştiinţa Bacău, şi pe 26 aprilie la Roman.

CSM Roman şi CSM Bacău ocupă locurile IV, respectiv V, fiecare cu 24 de puncte din 14 mecuri disputate.

Pentru a nu apărea surprize neplăcute, Roman trebuie privită cu atenţie, în timp ce Bacău are doar şanse teoretice de a egala Iaşi în clasament. Echipa de pe malurile Bistriţei, care se bazează în special pe junioare, are un program infernal în ultimele două runde, cu deplasare la Sfântu Gheorghe şi meci acasă cu Braşov, Corona având două clase peste echipele din eşalonul doi.

În a doua jumătate a clasamentului se află CSM Galaţi II (18 puncte), HCF Piatra Neamţ (16 p), CS HC Harghita (12 p), CSM Făgăraş (10 p) şi Ştiinţa (0 puncte). 

Comentarii