„Îl mai știți pe Ianis Hagi?” Italienii și-au amintit de fiul „Regelui” și au scris despre un posibil transfer

marți, 03 martie 2020, 12:38
1 MIN
 „Îl mai știți pe Ianis Hagi?” Italienii și-au amintit de fiul „Regelui” și au scris despre un posibil transfer

Corriere Dello Sport a abordat subiectul unui posibil transfer al jucătorului român la Lazio, formație care acum ocupă prima poziție în Serie A.

"Îl mai știți pe Ianis Hagi? Fiul faimosului Gheorghe Hagi a jucat pentru Fiorentina acum patru ani, însă fără prea mari reușite. Se pare că există un interes al lui Lazio pentru jucătorul român, însă este totuși prea devreme pentru a vorbi despre perioada de transferuri din vară", au scris italienii, potrivit digisport

Ianis a jucat pentru Fiorentina timp de un an și jumptate, perioadă în care a prins doar două partide la echipa mare.

Ianis Hagi, dorit și de Borussia Dortmund
Și Borussia Dortmund este una dintre echipele care au pus ochii pe Ianis Hagi – germanii scriu că mijlocaşul român a fost dorit şi în vară la gruparea unde joacă acum Erling Haaland şi a fost monitorizat de directorul sportiv, Michael Zorc. Acum, Borussia speră să negocieze cu cei de la Genk un transfer în vară. Ianis Hagi este împrumutat la Rangers care are o opţiune de cumpărare în valoare de 5 milioane de euro.

Ianis Hagi a mai evoluat într-un campionat de top – a fost achiziţionat de Fiorentina, dar nu a prins multe meciuri în Serie A. 

Comentarii