În ce cred oamenii atunci când nu mai cred în Dumnezeu?

În articolul „De ce nu mai cred oamenii în Dumnezeu” am discutat despre secularizare ca proces de diluare a rolului religiei în societate, care a început în Europa secolelor XIV-XVI, odată cu Renaşterea italiană, urmată de Reforma iniţiată de Martin Luther în 1517, apoi Revoluţia Franceză de la 1789 şi Epoca Luminilor, cu tot ce au însemnat aceste schimbări profunde în economie, societate, politică, cultură şi religie. Rivalitatea dintre cele două entităţi cu pretenţie universală – Biserica şi Imperiul – va dispărea treptat fiind înlocuită de competiţia dintre statele naţionale moderne care serveau cel mai bine interesele politice şi economice ale unei noi clase sociale: burghezia. Industrializarea, modernizarea, progresele ştiinţei şi tehnologiei vor (re)modela relaţiile din cadrul societăţii capitaliste, erodând influenţa Bisericii în societate.

Într-un citat atribuit scriitorului francez André Malraux se spune că „secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc”. Oare la care religii se referea scriitorul francez? La religiile „autentice” (iudaismul, creştinismul, mahomedanismul, budismul ş.a.), la eshatologiile, teleologiile şi teologiile politice, la marile proiecte de inginerie socială, la noile ideologii sau la „religiile seculare” despre care scrie sociologul Nicu Gavriluţă în cartea sa „Noile religii seculare. Corectitudinea politică, tehnologiile viitorului şi transumanismul”, apărută la Polirom Iaşi, 2018. Cu alte cuvinte, în ce cred oamenii atunci când nu mai cred în Dumnezeu?

Ideile, credinţele, ideologiile pe care le împărtăţesc oamenii se pot modifica în timp, influenţate fiind de evenimente biografice, de interacţiunile din cadrul familiei, grupului de muncă sau de prieteni, din societate, pe care fiecare le interpretează în raport cu dispoziţia emoţională, cunoştinţele şi informaţiile de care dispune, într-o situaţie socială specifică. Cum a modificat, de pildă, industrializarea credinţele religioase ale oamenilor? Descoperirile ştiinţifice, munca în industrie, participarea la procesele tehnologice au determinat o altă abordare din partea oamenilor. Cu timpul, aceştia au realizat că anumite fenomene, procese, obiecte pot fi descrise, înţelese şi explicate cu ajutorul metodelor furnizate de ştiinţă şi tehnologie. Progresul ştiinţelor exacte a condus la o dezvrăjire a lumii înconjurătoare, chiar şi pentru omul simplu. Astfel, explicaţia şi înţelegerea ştiinţifică l-a îndepărtat pe om de biserică, religie, de credinţa într-o putere transcendentă. Creşterea speranţei de viaţă datorată progreselor ştiinţelor medicale, a calităţii vieţii, bunăstarea individuală, accesul la tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, migraţia internaţională care a favorizat contactul cu alte culturi şi civilizaţii au erodat credinţele religioase ale oamenilor. Aşa cum spunea cineva, când omul a dat de bine nu a mai avut nevoie de Dumnezeu.

Conform sociologului Nicu Gavriluţă, corectitudinea politică este una dintre „religiile seculare” ale secolului XXI, care ar avea origini orientale (chineze), inspirate şi de ideologia luptei de clasă. Conform acesteia oamenii care nu se conformează directivelor partidului şi ideologiei unice trebuie reeducaţi până revin la „linia corectă politic”. Corectitudinea politică se poziţionează împotriva trecutului, tradiţiei şi moştenirii culturale iudeo-creştine, culpabilizând civilizaţia occidentală prin inducerea unui sentiment de vinovăţie faţă de omul alb, creştin, heterosexual, familist care ar avea o vină originată în trecutul colonial al fostelor state-imperii. În numele discriminării pozitive a minorităţilor de orice fel şi a reparaţiilor sociale pe care acestea sunt îndreptăţite să le primească se dezvoltă o intoleranţă faţă de toţi cei care nu împărtăţesc preceptele acestei „religii politice”. Filme, cărţi, opere de artă considerate cândva parte a patrimoniului cultural mondial sunt sancţionate pe motiv că sunt „incorecte politic”.

Scopul religiei este mântuirea sufletelor, eliberarea omului de povara lumii materiale, prin (re)amenajarea relaţiei dintre om şi Dumnezeu, pregătirea acestuia pentru viaţa de apoi. În lumea de astăzi, escatologia propusă de marile religii este înlocuită de „noile tehnologii înţelese ca religii seculare”. Tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, new media şi social media, care fără îndoială au contribuit la bunăstarea şi confortul oamenilor sunt efectiv fetişizate de noile generaţii de tineri: milenariştii, competenţii digitali, „tinerii frumoşi şi liberi”. Dumnezeu a murit, trăiască Internetul, Google, Facebook, Twitter, Amazon, Tesla şi alte fetişuri ale lumii contemporane! Tot ceea ce se bazează pe ştiinţă şi tehnologie este acceptat şi venerat în timp ce credinţa în Dumnezeul „marilor religii” este evacuată din viaţa oamenilor.

Progresul fără precendet al ştiinţei şi al tehnologiilor moderne este pe cale să transforme omul nu numai din punct de vedere psihic, ci şi fizic. Recent, start-up-ul Neuralink dezvoltat de Elon Musk a anunţat că lucrează la un device (o „interfaţă creier-computer”) care va permite oamenilor să-şi transfere muzică direct în creier. Pentru început această interfaţă va fi utilizată în scopuri medicale, pentru pacienţii care suferă de boli precum Parkinson. Pe termen lung, tehnologiile dezvoltate de companiile conduse de fondatorul Tesla vor permite oamenilor să concureze cu sisteme avansate de inteligenţă artificială. În alţi termeni, nu vom mai avea nevoie de baze de date instalate pe dispozitive informatice exterioare corpului, ci le vom avea implantate direct în creier.

Credinţa în posibilităţile nelimitate ale ştiinţei şi tehnologiei actuale de a upgrada omul este cea de-a treia religie seculară – transumanismul – despre care scrie Nicu Gavriluţă în cartea sa: „…transumaniştii susţin faptul că unii dintre noi am început să devenim transumanişti, chiar dacă nu conştientizăm această nouă situaţie. Trimiterea precisă este la acei semeni ai noştri care poartă stimulatoare cardiace, implanturi auditive sau proteze de şold. Ei şi-au augmentat corpul cu dispozitive tehnice în scopul recuperării unor funcţii pierdute şi al îmbunătăţirii funcţionalităţii corpului în întregul său”.  Propăvăduitorii acestei religii seculare se regăsesc printre companiile celebre din domeniul High Tech (robotică, nanotehnologii, reţele neuronale, inteligenţă artificială) care militează pentru o lume în care condiţia umană va fi redefinită faţă de lumea pe care noi, cei de ieri şi de astăzi, o mai ştim.

Cândva această „existenţă postumană” părea de domeniul SF-ului, astăzi este o realitate. Când nu mai cred în Dumnezeu, oamenii cred în ştiinţă, tehnologii avansate, progres, bunăstare materială, în posibilităţi nelimitate de divertisment, se închină în Mall-uri, îşi upgradează funcţiile fizice şi psihice, iar unii se pregătesc să devină dumnezei.

Ciprian Iftimoaei este director adjunct la Direcţia Judeţeană de Statistică Iaşi şi lector asociat doctor la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi