Campania de imunizare a fost un foc de paie în mediul rural

În sate, numeri pe degete ieşenii care se mai vaccinează

joi, 15 iulie 2021, 01:50
2 MIN
 În sate, numeri pe degete ieşenii care se mai vaccinează

Toate eforturile depuse de autorităţi în vederea creşterii adresabilităţii populaţiei de la sate la vaccinare par a fi inutile în judeţul Iaşi. În două zile, în şase reşedinţe de comună, echipele mobile medicale au reuşit să vaccineze doar 28 de persoane. Este vorba despre localităţile Adrieşeni, Focuri, Dagâţa, Ţibana, Bosia şi Şipote.

În Andrieşeni, comună care însumează şapte sate şi 4100 de locuitori, doar doi localnici au fost vaccinaţi de echipa mobilă. La fel şi în Dagâţa, comună cu nouă sate şi peste 5000 de locuitori, dar şi la Focuri, comună cu un singur sat cu aproape 3000 de locuitori. În Ţibana şi Bosia, au fost vaccinate doar câte opt persoane în două zile. O explicaţie ar fi neimplicarea autorităţilor locale în campania de vaccinare, mulţi dintre primari dând din umeri şi spunând că imunizarea nu este obligatorie.

“Rata vaccinării este mult sub aşteptări. Aşa cum am mai spus-o, există riscul ca cel de-al patrulea val să ne surprindă cu număr de persoane vaccinate insuficient pentru a fi protejaţi de răspândirea virusului, mai ales dacă e vorba de tulpina Delta. Din nefericire receptivitatea primarilor este extrem de scăzută. Ne îngrijorează! Aici fie că autoritatea locală nu este recunoscută de cetăţenii de acolo, fie este un dezinteres din partea autorităţilor locale", a declarat Vasile Cepoi, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi. Mulţi localnici din aceste comune lucrează în străinătate. Revenirea acasă a unei singure persoane infectate cu tulpina Delta şi asimptomatică, ar duce la o transmitere comunitară semnificativă.

“Categoric că pot exista persoane infectate şi la care nu apar simptome în acele 14 zile. Asta nu înseamnă că ele nu pot transmite boala. Asupra acestor catorii de persoane noi nu avem niciun control şi de aici se ajunge la transmiterea comunitară la care de altfel s-a ajuns", a mai adăugat Vasile Cepoi. Pe 13 iulie, conform ultimei raportări, în judeţul Iaşi au fost vaccinate 595 de persoane, dintre care 314 cu prima doză. Majoritatea persoanelor imunizate până acum sunt fie din oraşele judeţului, fie din zona metropolitană.

 

 

Comentarii