Încă zece zile de plată a taxelor locale cu reducere

marți, 19 martie 2019, 02:50
1 MIN
 Încă zece zile de plată a taxelor locale cu reducere

Ieşenii îşi pot plăti taxele şi impozitele beneficiind de bonificaţia de 5% până pe 1 aprilie.

Reprezentanţii Primăriei Iaşi au anunţat ieri că scandenţa termenului de plată a principalelor taxe şi impozite locale va fi 1 aprilie.

Autorităţile au menţionat că persoanele care efectuează plata integrală a impozitului pe clădiri, impozitului pe teren şi impozitului asupra mijloacelor de transport pe anul 2019 până pe 1 aprilie 2019, inclusiv, beneficiază de bonificaţie de 5%.

„Neplata până la scadenţă a impozitelor şi taxelor locale atrage după sine majorări de întârziere de 1% pentru fiecare lună sau fracţiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv şi obligă organul fiscal la declanşarea executării silite, urmată de aplicarea efectivă a măsurilor de executare (popriri, aplicarea de sechestre etc.), aşa cum prevede legislaţia fiscală“, au transmis reprezentanţii Primăriei Iaşi.

Comentarii