Inevitabilul scandal

Divergenţele dintre două sau mai multe persoane au la bază întotdeauna două condiţii esenţiale: o neînţelegere ideologică/ filosofică şi/ sau un conflict de interese. Cel puţin una dintre aceste două condiţii trebuie îndeplinită, altfel nu va fi niciodată o problemă, iar indivizii ar putea trăi până la moarte în pace şi armonie. Despre ce este vorba mai exact?

Când doi oameni se ceartă ori se iau la bătaie dintr-o neînţelegere ideologică, ei au de fapt două păreri diferite despre acelaşi lucru, şi nu pot ajunge la un punct comun. Privesc aceeaşi situaţie din perspective opuse şi sunt incapabili să gândească la fel.

De exemplu, un soţ şi o soţie ajung să se certe, şi într-un final să se despartă, pentru că văd viaţa pe care o împart altfel, au idei opuse despre prezent, viitor, poate chiar şi trecut. Unul vrea să meargă la mare, altul la munte, unul iubeşte sportul şi mişcarea, celălalt vrea să stea mai mult la televizor sau să facă activităţi statice, unul vrea câine, celălalt pisică, unul vrea să dea copiii la şcoli de fiţe, altul vrea să îi facă agricultori ş.a.m.d. E vorba despre aşa-numita „potriveală”, sau „compatibilitate” care lipseşte. Când aceasta este foarte redusă spre deloc, conflictul e garantat mai devreme sau mai târziu, apoi războiul şi, în final, despărţirea inevitabilă şi chiar benefică pentru ambele părţi.

La fel se întâmplă cu vecini, cunoştinţe sau colegi de birou care nu sunt pe aceeaşi lungime de undă şi din această cauză însuşi bunul mers al comunităţii, al afacerii are de suferit.

De cealaltă parte, când există înţelegere, compatibilitate, lucrurile merg ca pe roate, cei doi sau mai mulţi indivizi gândesc la fel, se pun de acord repede, sunt pe aceeaşi lungime de undă, iar conflictul este inexistent, afacerile merg strună.

E greu să găseşti compatibilitate, cel mai uşor e să găseşti neînţelegere pentru că oamenii sunt extrem de diferiţi, cu viziuni foarte diverse despre lume şi viaţă. Mulţi sunt foarte pretenţioşi ori foarte labili şi nu pot practic să găsească niciodată înţelegere în altcineva. Când e vorba despre sentimente, cel puţin, totul se complică la maximum şi nu sunt puţini aceia care rămân singuri pentru că nu reuşesc să se facă plăcuţi de nimeni ori să placă pe cineva. Ce e mai rău în cazul acestora din urmă e că odată cu vârsta, gradul de toleranţă, de flexibilitate în ce priveşte lumea înconjurătoare e din ce în ce mai redus, iar „şansa” de a rămâne singuri până la moarte creşte cu fiecare an.

Celălalt motiv de conflict, acela de interese, e mai uşor de înţeles, de gestionat decât primul care are drept cauză directă însăşi natura individului, sistemul său intrinsec de judecată care este foarte puţin, spre deloc predispus schimbării. Interesele însă pot fi mai lesne schimbate, sau cel puţin, adaptate la situaţie. Cea mai uşoară modalitate de evitare sau rezolvare a conflictului de interese este negocierea care nu poate fi aplicată la conflictul din neînţelegere ideologică. Adică e posibil să convingi pe cineva să se mulţumească cu mai puţini bani pentru un lucru, de exemplu, dar aproape imposibil să faci pe cineva să îi placă muzica simfonică, dacă el e împătimit de manele, să zicem. Când problema e în placa de bază a cuiva, nu poţi să faci nimic pentru a modifica acel lucru, trebuie să schimbi placa în întregime.

Aproape nimic nu e diferit când e vorba despre grupuri mari sau ţări. Principiile se aplică exact la fel, singurele diferenţe fiind cantitatea şi valoarea, care în cazul acestora sunt mult mai mari, evident. Ce e interesant aici e că odată cu evoluţia şi dezvoltarea tehnologică nu s-a schimbat aproape nimic. Au loc în continuare conflicte, chiar războaie pornite de la incompatibilităţi ideologice (vezi nesfârşitele războaie religioase din Orientul Mijlociu şi nu numai, atacurile teroriste tot pe fond religios, permanentele şicanări între grupuri culturale etc.), iar cele pentru interese economice, pământ, influenţă militară sunt la ordinea zilei.

Cele mai mari, mai sângeroase şi mai distrugătoare conflicte sunt acelea care au la bază atât diferenţe ideologice, cât şi interese de diverse feluri. Marile războaie au fost o asemenea combinaţie letală. Germania nazistă a vrut să cucerească lumea prin forţă pentru că dorea să îşi impună ideologia sa ariană şi supremaţia economică. Comunismul a fost atât de distrugător pentru că, la fel, a avut drept ţel convertirea întregii lumi la ideologia marxistă şi la modelul de economie socialist. În Vietnam, SUA a luptat contra regimului comunist, pentru a-şi impune propria ideologie democratic-liberală, dar şi pentru interese economice. În China secolului XIX, Hong Xiuquan, care se considera fratele mai tânăr al lui Iisus Hristos, a stârnit un război civil în care au murit 20 de milioane de oameni pentru credinţa în acesta, dar şi pentru că dorea răsturnarea dinastiei manciuriene Qing.

În războiul din Ucraina este exact acelaşi lucru, de aceea îndârjirea tuturor părţilor e atât de mare. Nu e doar un interes economic, teritorial acolo, ci şi unul ideologic profund. Este lupta dintre punctele de vedere slav şi cel occidental, între mentalitatea rusă şi cea tipic americană, între o democraţie liberală (majoritatea decide) şi una evoluţionistă (cei mai puternici decid), între modelul economic consumerist şi cel conservator, între diversitate şi naţionalism. Din aceste motive intrinseci, popoarelor aflate în conflict, existente în chiar natura lor, conflictul nu avea cum să nu explodeze la un moment dat. E imposibil să convingi pe cineva din oricare tabără că cealaltă are dreptate, nu există cale de negociere, singura soluţie este separarea/ divorţul sau supunerea celuilalt prin forţă.

Acest gen de neînţelegere apare frecvent de-a lungul timpului şi este practic inevitabil. Dacă la animale totul se învârte în jurul intereselor teritoriale, ale celor legate de hrană sau împerechere, la oameni se adaugă componenta ideologică/ filosofică ce amplifică până la paroxism intensitatea şi îndârjirea celor implicaţi. Ideea dreptăţii, a corectitudinii stârneşte energii nebănuite, inimaginabile în individ. Şi fiecare parte este convinsă că are dreptate, şi chiar are în felul ei! Ura faţă de duşman, adică omul „încăpăţânat şi absurd” de dincolo, care nu vrea să înţeleagă adevărul TĂU, este un element inexistent în regnul animal, dar extrem de puternic la oameni şi generator de forţe incredibile.  

Iată de ce este total greşit să crezi că în cauza războaielor stă doar unul sau doi oameni (dacă Putin ar fi fost singurul răspunzător de „operaţiunea specială”, ar fi fost de la început eliminat de ai lui), dar nu e aşa, ei sunt reprezentanţii din vârf ai unui întreg sistem preexistent, portavocea lui, sunt focoasele unor bombe care stau să explodeze. Aceste tensiuni se acumulează permanent şi se eliberează constant. Sunt imposibil de evitat, din păcate.

Doar Inteligenţa Artificială ne va mai salva, dar, paradoxal, numai după ce aceasta va anihila complet umanitatea…

Briscan Zara este scriitor şi publicist