Inteligenţa artificială poate ajuta la controlul diabetului zaharat? Conferinţă inovativă la Iaşi în nefrologie

duminică, 12 noiembrie 2023, 20:54
1 MIN
 Inteligenţa artificială poate ajuta la controlul diabetului zaharat? Conferinţă inovativă la Iaşi în nefrologie

Cele mai reputate voci din domeniul Nefrologiei se strâng la Iaşi în perioada 16 – 17 noiembrie, când Societatea Română de Nefrologie organizează conferinţa devenită deja tradiţie: NefroDiab. Aceasta va avea loc la Hotelul Traian, prezenţa tuturor participanţilor fiind una fizică, fără componentă online. Înscrierile sunt în continuare deschise, invitaţii fin aşteptaţi la Iaşi pentru manifestarea de săptămâna viitoare.

Astfel, conform organizatorilor, printre temele de actualitate care vor fi abordate se numără şi: afectarea renală în sindromul Sjogren, abordarea proactivă în patologia renală a obezităţii, efectul controlului glicemic intensiv asupra riscului de apariţie a bolii renale cronice la pacienţii cu diabet zaharat.

„Se va dezbate totodată şi despre efectele renale ale medicaţiei incretinice, metforminul în boala renală cronică, managementul diabetului zaharat tip 2 la vârstnici cu sindrom de fragilitate şi/sau boală renală cronică, care este beneficiul transplantului renal la pacienţii cu diabet zaharat în program cronic de dializă? Printre teme vor fi şi controlul obezităţii la pacienţii cu diabet zaharat cu boli renale, utilizarea inteligenţei artificiale pentru controlului diabetului zaharat sau rolul hemodiafiltării în tratamentul pacientului cu diabet zaharat şi boala cronică de rinichi terminală”, au transmis organizatorii. 

Comentarii