Interlopul Adrian Corduneanu își anunță reintrarea în sportul de performanță

sâmbătă, 21 august 2021, 19:15
1 MIN
 Interlopul Adrian Corduneanu își anunță reintrarea în sportul de performanță

Adrian Corduneanu reintră în lumea sportului, acolo unde, în urmă cu ceva timp, a bifat mai multe performanțe notabile. CANCAN.RO, vă prezintă, în exclusivitate, detaliile.

Puțini sunt cei care știu amănuntele savuroase din viața sportivă a lui Adrian Corduneanu, care are un trecut extrem de interesant în domeniu. În cei 12 ani de carieră sportivă, a reușit să urce pe cele mai înalte trepte ale podiumului.

Adrian Corduneanu a fost desemnat de trei ori campion al României și a reprezentat țara în mai multe competiții internaționale.

O nouă provocare pentru „Beleaua”
Cu toate că a renunțat la sportul de performanță, Adrian Corduneanu nu „depune armele”. Mai nou, a acceptat o super-provocare și o să lupte în cușca de MMA.
„Provin dintr-o familie cu 12 frați, nouă băieți și trei fete. Șapte dintre frații mei au practicat sporturi de performanță. Majoritatea am reușit să ne adjudecăm titlul de campion național al României la lupte.

Unii dintre noi au participat și chiar au fost medaliați la europene și la mondiale. Ba mai mult, au participat și la Jocurile Olimpice. Iubesc sportul în general și chiar îmi place MMA-ul.

Oricând, oriunde și cu oricine sunt pregătit să lupt în cușcă. Sunt un familist convins, am trei copii, îmi iubesc familia și vreau să transmit generației noi că sportul înseamnă sănătate”, ne-a mărturisit Adrian Corduneanu.

Mai mult, pe cancan

Comentarii