Interogaţii identitare

Două cunoscute psihanaliste, Caroline Eliacheff şi Céline Masson, au declarat recent, într-un interviu acordat ziarului Le Figaro, că „în ce priveşte chestiunea trans, trăim într-un climat de teroare intelectuală”. Exemplele pe care le dau cele două doamne sunt edificatoare. Cartea lor proaspăt apărută, Fabricarea copilului transgen, este boicotată în mod sistematic, iar ele sunt împiedicate să participe la lansări sau la diferite colocvii şi conferinţe. Astfel, în 20 noiembrie (ziua aniversară a Declaraţiei universale a drepturilor copilului), trebuiau să participe la un colocviu (cu tema: „Noile provocări ale părinţilor”) ce urma să se desfăşoare în arondismentul 3 al Parisului; cu câteva zile înainte, primarul adjunct al arondismentului a transmis că primăria nu mai aprobă desfăşurarea colocviului, întrucât a primit numeroase mesaje de ameninţare legate de prezenţa unor „cercetători controversaţi”. Povestea s-a repetat la Lille şi la Lyon. Autorii mesajelor de intimidare sunt cunoscuţi, mai ales că nu-şi ascund identitatea: e vorba de militanţi LGBT. Avem a face cu o cenzură ce ia forme tot mai agresive, o cenzură exercitată de către o poliţie a gândirii ce reprimă orice manifestare considerată incorectă politic.

Acuzaţia care li se aduce celor două psihanaliste e, aşa cum cu siguranţă aţi ghicit, cea de transfobie. Or, Eliacheff şi Masson precizează că, dacă drepturile persoanelor trans trebuie protejate, asta nu înseamnă că orice dezbatere devine superfluă şi că trebuie să acceptăm fără un examen critic ideologia trans şi, mai ales, să neglijăm problema protejării minorilor. Discursul ideologic trans are un impact puternic asupra minorilor, iar datele statistice, în Franţa şi în alte ţări occidentale, stârnesc îngrijorare. Tot mai mulţi minori cer să-şi schimbe identitatea de gen, nu puţini iau, de capul lor, tratamente hormonale şi declară că vor solicita intervenţii chirurgicale. Emisiunile de televiziune preiau aceste cazuri, le popularizează şi, în fapt, încurajează fenomenul. Într-un deceniu numărul adolescenţilor care se autodiagnostichează că sunt trans a crescut de 25 de ori! Un semnal de alarmă a fost tras, în urmă cu câteva luni, de manifestul lansat de zeci de oameni de ştiinţă şi intelectuali reputaţi, manifest în care este respinsă categoric teoria conform căreia sexele sunt construcţii sociale. Nu, se spune în manifest, „nu ne alegem sexul şi nu există decât două sexe. Te naşti fată sau băiat”. Printre semnatarii manifestului – Élisabeth Badinter, Rémi Brague, Chantal Delsol, Claude Habib, Jean-François Mattéi, Michael Biggs, David Bell etc., etc.

Dacă Eliacheff şi Masson (şi alături de ele, alte nume importante: Sylviane Agacinski, Alain Finkielkraut ş.a.m.d.) au dificultăţi în a-şi face auzite ideile, în schimb ideologi trans au parte de un tratament preferenţial în mass-media. Este cazul lui Paul B. Preciado, care tocmai a scos o nouă carte, o „cărămidă” de 600 de pagini intitulată Dysphoria mundi. Cine este Paul B. Preciado? Bună întrebare! S-a născut în 1970 şi îl chema Beatriz Preciado. A făcut o vreme naveta între Statele Unite şi Franţa, a avut un parcurs universitar remarcabil. Era lesbiană şi a trăit zece ani în cuplu cu scriitoarea Virginie Despentes. În 2014 s-a declarat trans (neoperat) şi şi-a luat numele de Paul B. Preciado. Am încercat să citesc câte ceva din producţia filosofică a lui Preciado şi m-am dat bătut. Discipol al lui Judith Butler, al lui Foucault şi Derrida, filosoful trans practică un jargon inaccesibil vulgului (mă includ în această categorie). Inamic înverşunat al binarismului, Preciado socoteşte că toate categoriile de tipul bărbat/femeie, hetero/homo nu există, ci au fost create de „ordinea hetero-patriarhalo-colonială”. Nu mai insist, am mai scris despre elucubraţiile vehiculate de postmodernismul cultivat în universităţile americane (şi nu numai). Aflu însă că într-un interviu (e foarte prezent în mass-media progresistă), Preciado a afirmat că incendierea catedralei Notre-Dame i-a permis să înţeleagă „cum se prăbuşeşte estetica petro-sexo-rasială al cărei mod de producţie funcţionează prin energiile fosile, şi al cărei mod de reproducere funcţionează prin binarismul sexual, dar şi printr-o taxonomie rasială ierarhizată”. Şi dacă n-aţi înţeles acest mesaj abscons, voi cita o declaraţie a lui Preciado dată anul trecut site-ului Mediapart: el propunea ca statul să naţionalizeze catedrala Notre-Dame şi „să transforme acest spaţiu într-un centru de cercetare feministă, queer, trans, antirasistă şi de luptă împotriva violenţelor sexuale”.

Atâta generozitate umanistă te înfioară şi crispează. Dar, se ştie, iadul e pavat cu intenţii (aparent) bune.

Alexandru Călinescu este profesor emerit la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, critic literar şi scriitor