De Business

Punem punctul pe știi

Investiție uriaşă, de un miliard de euro, într-o fabrică de panouri solare în România

luni, 06 martie 2023, 16:47
1 MIN
 Investiție uriaşă, de un miliard de euro, într-o fabrică de panouri solare în România

Producătorul german de panouri solare AE SOLAR va produce panouri solare în România, printr-o investiție de un miliard de euro într-o fabrică, arată un comunicat al Guvernului, după ce premierul Nicolae Ciucă a participat la o întrevedere cu reprezentanții companiei și ai Rețelei Universităților de la Marea Neagră. 

 

Aceasta ar fi una dintre cele mai mari investiții anunțate în ultimii ani în România. O investiție similară a fost vehiculată anul trecut, când mai mulți oficiali spuneau că grupul german Varta, unul dintre cei mai mari producători mondiali de baterii, vrea să investească un miliard de euro într-o fabrică de baterii din România.

Ulterior, compania a transmis că amână investiția. Compania finlandeză Nokian Tyres a anunțat va investi 650 de milioane de euro într-o fabrică de anvelope în România, după plecarea din Rusia, iar Guvernul îi va da un ajutor de stat de 99,55 milioane euro.

„Cu acest prilej, compania AE SOLAR a anunțat că va deschide o fabrică de producere a panourilor solare în România, valoarea totală a investiției fiind de un miliard de euro. În faza inițială, acest proiect mai amplu va avea o capacitate de 2 GW, iar la finalizarea integrării complete a fluxurilor de producție în România va atinge 10 GW, ceea ce reprezintă o treime din necesarul european”, arată comunicatul Guvernului.

Citeşte mai mult pe economedia.ro.

 

Comentarii