Investiţii noi în securitatea de la Aeroport. Servicii mai bune pentru pasageri

sâmbătă, 18 decembrie 2021, 02:56
2 MIN
 Investiţii noi în securitatea de la Aeroport. Servicii mai bune pentru pasageri

Două proiecte de hotărâre privind investiţii în sistemele de securitate de la Aeroportul Iaşi se află pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri a Consiliului Judeţean.

Primul dintre ele aduce de fapt nişte modificări unui proiect adoptat anterior, respectiv micşorează valoarea investiţiei de la 10,4 la 9,7 milioane de lei, din care 7 milioane de la Fondul European de Dezvoltare Regională. Cea mai mare parte din sumă vizează achiziţionarea unei autospeciale de pompieri (peste 6 milioane de lei). Vor mai ajunge la Aeroport echipamente raze X de 0,9 milioane, echipament de detectare a urmelor de explozibil şi o ambulanţă. Alte echipamente de securitate în valoare de 7,4 milioane de lei – din care 5,3 milioane de lei de la FEDR – vor completa „garda” aerogării.

Pe de altă parte, un singur ofertant s-a arătat interesat de intenţia regiei din Dealul Ciricului de achiziţie a unor servicii flexibile, garantate, integrate de procesare pasageri, bagaje, îmbarcare şi informaţii zboruri prestate. Reprezentanţa din România a firmei multinaţionale de IT SITA (Société Internationale de Télécommunications Aéronautiques) s-a înscris în procedura lansată cu o lună în urmă de Aeroportul Iaşi. Dacă va fi desemnat câştigător, ofertantul trebuie să presteze servicii specializate pentru managementul integrat al pasagerilor vreme de 24 luni, în regim 24/7, se menţionează în Caietul de sarcini afişat în procedura de achiziţie.

Pentru valoarea estimată de două milioane de lei a contractului, „ofertantul se obligă să execute şi să garanteze şi următoarele activităţi minime în cadrul serviciilor prestate: instalarea, configurarea, punerea în funcţiune, testarea şi darea în exploatare a soluţiei integrate pentru managementul pasagerilor şi bagajelor, pentru controlul accesului pasagerilor în zonele de control de securitate, managementul îmbarcării pasagerilor şi managementul informaţiei despre zborurile efectuate spre şi dinspre Iaşi”, precizează documentul citat.

Contractul ar trebui să intre în vigoare la 1 ianuarie.

Comentarii