Iohannis, mesaj transmis la reinaugurarea Sinagogii Mari din Iaşi

luni, 03 decembrie 2018, 19:43
2 MIN
 Iohannis, mesaj transmis la reinaugurarea Sinagogii Mari din Iaşi

Preşedintele Klaus Iohannis afirmă, în mesajul transmis la reinaugurarea Sinagogii Mari din Iaşi, că aceasta are o istorie care se întrepătrunde cu aceea a oraşului şi a comunităţii evreieşti.

"Reinaugurarea celui mai vechi lăcaş de cult mozaic din România reprezintă, în anul în care celebrăm împreună Centenarul Marii Uniri, şi un gest de respect faţă de memoria celor care s-au jertfit pentru credinţă şi libertate. Este, de asemenea, un omagiu adus personalităţilor evreieşti care au susţinut în plan internaţional Unirea de la 1918", consideră Iohannis.

"Această reinaugurare festivă se desfăşoară în mod simbolic la începerea Hanuka, numită în tradiţia iudaică sărbătoarea «inaugurării» şi a «luminii». Fie ca celebrarea dedicată Sinagogii Mari şi comunităţii evreieşti din Iaşi să vă întărească în credinţă şi să ducă mai departe lumina speranţei într-un viitor mai bun, sub semnul păcii şi al solidarităţii", a afirmat preşedintele Klaus Iohannis în mesajul trasmis cu ocazia reinaugurării Sinagogii Mari din Iaşi şi aprinderii celei de-a doua lumânări de Hanuka.

Mesajul a fost prezentat de consilierul prezidenţial Sergiu Nistor.

"Sinagoga Mare are o istorie care se întrepătrunde cu aceea a oraşului şi a comunităţii evreieşti, căreia i-a fost templu sacru şi refugiu în momente dificile. Reinaugurarea celui mai vechi lăcaş de cult mozaic din România reprezintă, în anul în care celebrăm împreună Centenarul Marii Uniri, şi un gest de respect faţă de memoria celor care s-au jertfit pentru credinţă şi libertate. Este, de asemenea, un omagiu adus personalităţilor evreieşti care au susţinut în plan internaţional Unirea de la 1918, contribuind substanţial la modernizarea şi progresul României, dovedindu-şi fidelitatea faţă de ţară şi credinţa în destinul ei istoric. Mă bucur că Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România susţine constant restaurarea şi punerea în valoare a sinagogilor din România. Ele dau o frumoasă expresie valorilor pe care şi eu le susţin şi pe care, împreună cu dumneavoastră, le apăr: cunoaştere, dialog şi toleranţă. «HagHanukaSameah!»", a transmis şeful statului.

Comentarii