Ithyphalloi

Cică războiul e demodat, că nu se mai practică în lumea modernă, dezvoltată şi deschisă la minte în care trăim, că azi tehnologia şi comunicarea sunt atât de bine puse la punct, încât adevărul iese mereu la iveală, iar mincinoşii sunt deconspiraţi rapid. Prin urmare oricine ar dori să stârnească un conflict armat ar deveni automat o persoană demodată, izolată, chiar ridicolă. Cum să aibă loc războiul printre atâtea fiţe, jocuri de computer de ultimă generaţie, telefoane mobile care fac aproape totul pentru tine, libertatea cuvântului, corectitudinea politică, Black Lives Matter, MeToo, Pride Parades, identitatea de gen, dependenţa de tabletă şi de alte device-uri, Tulburarea Dismorfică Corporală (când nu eşti mulţumit de anumite părţi ale corpului tău), bulimie, anorexie, ş.a.m.d.? Imposibil!

Chiar aşa, nu prea am mai auzit veşti despre aceste lucruri în ultimele zile, or fi dispărut? Nu bag mâna în foc, dar cred că programările pentru intervenţii de chirurgie estetică, măriri de buze, umflări de sâni, întins pielea de pe faţă s-au cam rărit zilele astea… În Ucraina sigur da. Nici nu vreau să mă hazardez prea mult, dar îndrăznesc să cred că numărul programărilor pentru servicii de lux din ţările vecine cu Ucraina au scăzut şi ele vertiginos după ultimele evenimente. Pentru că acum parcă sunt nişte lucruri mai importante de făcut şi de urmărit decât astea, nu? Acelea erau importante în vreme de pace şi prosperitate, în linişte şi plictiseală, dar acum toate astea s-au dus, am revenit cu toţii la bază. Plictiseala naşte mici monştri care sunt striviţi dintr-o lovitură şi fără replică de exploziile rachetelor, de adevărul implacabil care a stat în letargie. Buzele cărnoase, sânii umflaţi cu pompa, tocurile înalte şi subţiri nu prea ajută la fugă. Nu vreau să fiu răutăcios, dar şi părul bărbaţilor de pe picioare, piept şi alte zone, ras cu atâta grijă în ultimi ani, o să cam răsară la loc, obraznic. Iar duşul zilnic, of, Doamne!, poate deveni noul etalon de lux.

Lumea cu care ne-am obişnuit în ultimii 77 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial ne-a amăgit cu iluzii deşarte spulberate de un singur obuz. Zeci de ani de planuri şi investiţii în case, străzi, industrie axată pe obiecte de lux care satisfăceau mai degrabă mofturi decât nevoi s-au dus pe apa Sâmbetei. Vieţi dedicate unor idealuri materiale sau spirituale s-au schimbat peste noapte. Atâţia ani pierduţi! Atâta timp dedicat planurilor de pace, bani munciţi din greu şi puşi deoparte pentru o maşină mai bună, pentru o casă mai spaţioasă, pentru mobilă scumpă care să facă vecinii şi prietenii invidioşi, absolut totul este ruinat într-o secundă. Atâţia ani în care ai ignorat esenţa lucrurilor, în care ai râs cu superioritate de aşa-zişii „filosofi” care îţi spuneau că lumea materială nu e chiar atât de importantă, şi te-ai lăsat dus într-o luptă a înarmărilor cu obiecte şi servicii, cât mai multe obiecte cu care să te înconjori, care să îţi satisfacă cel mai mic moft, să îţi îndeplinească cele mai aiurite visuri de răsfăţ, în care te-ai lăsat practic dus de groaza plictiselii. Cu doar două genţi în mâini din toată averea ta, te uiţi în urmă, la fumul care se ridică peste ce a fost odată casa ta, gazonul tău pe care îl îngrijeai cu atâta răbdare, dedicare, pentru care ai dezvoltat o adevărată obsesie, căruia i-ai sacrificat luni din viaţă, pe care l-ai visat crescând ca în poveşti, unde ai interzis copiilor să se joace, să nu cumva să îl strice, să îi provoace spaţii goale, uscăciuni, şi plângi ca prostul. Acum îţi dai seama cât de stupid ai fost? Sau îţi mai trebuie?

Da, lumea a fost plictisită în ultimele decenii de pace, groaznic de plictisită, şi a acumulat atâta energie pe care nu a putut să şi-o elibereze decât în moduri stupide, degradante, dar iată că adolescenţii aceştia din lumea bogată şi plictisită s-au hotărât să facă prostii ca să se mai elibereze de presiunea hormonilor nestăpâniţi, şi au pornit un război. Ce poate fi mai eliberator decât un război?! O bătaie adevărată cu sânge şi pocnituri de oase te aduce garantat pe linia de plutire. Dacă mai apuci să supravieţuieşti, te întorci acasă frânt de oboseală, rănit, epuizat şi nu îţi va mai trebui nimic o bucată bună de timp. Te maturizezi. Europa intră într-o nouă fază de maturizare, dar numai după ce trece printr-o bătaie zdravănă de stradă între găştile „punkiştilor” şi „fanilor pop”, sau între „rockeri” şi „depeşari”…

Omul politic şi oratorul atenian Demostene (secolul IV î. Hr.) descrie cel mai bine şi mai plastic energia aceasta imposibil de stăpânit acumulată în special la cei tineri, bogaţi şi fără ocupaţie. El spune în lucrarea Împotriva lui Canon că în vremea lui existau „numeroase bande de tineri din familii respectabile care cutreierau străzile Atenei în căutare de scandaluri. O asemenea bandă se autointitula Ithyphalloi (falusurile erecte); o alta, numită Triballoi, după un trib sălbatic din Tracia, obişnuia să fure mâncarea dedicată zeiţei Hecate şi testiculele de porc oferite zeilor ca purificare înainte de întrunirea adunării cetăţenilor”.

La o scară mai mare eu cred că putem identifica uşor bandele acelea în numeroasele conflicte armate actuale. Lumea bună şi sastisită de rutină şi de linişte caută zâzanie ca să mai omoare timpul pentru că pacea continuă pentru o mie de ani este imposibilă. Lumea ar înnebuni, dacă nu ar fi nişte deştepţi plini de energie şi testosteron care să îi mai dea foc din când în când just for fun. Iată că nici măcar o sută de ani nu se poate.

Oamenii, oricât de atinşi de civilizaţie şi de educaţie ar fi, au încă gene active de sălbăticie în ei care clocotesc gata oricând să izbucnească, în căutare de inimaginabil, periculos, absurd, aşa cum pomeneşte oratorul şi gramaticianul grec Athenaios (sec. III d. Hr.) în Banchetul înţelepţilor, unde se referă la traci, locuitorii din această zonă din care ne tragem noi şi vecinii noştri: „În Tracia există oameni care practică un joc bizar spânzurându-se în cursul unor ospeţe unde se bea mult. Ei leagă un laţ la o anumită înălţime şi direct sub el pun o piatră care este uşor de răsturnat de către oricine stă pe ea. Apoi trag la sorţi, iar persoana aleasă se urcă pe piatră înarmată doar cu un cuţitaş, şi îşi vâră gâtul în ştreang. Altcineva vine şi îi îndepărtează piatra de sub picioare. Dacă omul nu este suficient de iute să se elibereze tăind funia cu cuţitul, el moare spânzurat, iar ceilalţi râd privindu-i moartea ca pe o sursă de amuzament”.

Activitate specific umană, asta e războiul, trebuie să ne intre bine în cap acest lucru, iar atâta timp cât vom avea sânge, carne şi oase va fi război. Când vom fi roboţi doar cu o memorie îndepărtată a oamenilor, va fi pace fără sfârşit.

Briscan Zara este scriitor şi publicist