Je suis Buzatu!

Să moară mama lu’ Angelica, mari nedreptăţi se întâmplă de ceva vreme încoace în ţara noastră, fraţilor. Nu ştiu ce e cu lumea asta, dar aşa nu se mai poate. Oameni buni, liniştiţi şi nevinovaţi, care nu vor răul nimănui, care-şi văd liniştiţi de drogurile şi mita lor cea de toate zilele, de familia şi prietenii lor influenţi, cu bani şi funcţii, de treaba lor inofensivă, care ajută pe alţi fraţi de-ai noştri mai puţin norocoşi atunci când sunt prinşi în ofsaid de Brigada Antidrog ori au datorii, cu suflet bun şi darnic, sunt atacaţi din toate părţile, arestaţi, huiduiţi în văzul lumii, băgaţi în temniţă pe nedrept. Nu ştiu cum de nu se crapă pământul ăsta de atâta răutate a oamenilor.

Ce aveţi cu domnu’ Buzatu, mă, ce aveţi cu Vlad Pascu, ce aveţi cu toţi băieţii şi fetele astea frumoase şi drogate care se distrează şi ele cum ştiu mai bine şi cum pot?! Ha? Vai, de capu’ meu! Ce, voi nu aţi fost tineri, sarakilor, nu aţi vrut şi voi petreceri, să trageţi pe nas, ori să visaţi cu ochii deschişi când eraţi la volan şi cu acceleraţia la podea? Dacă nu erau pe vremea voastră atâţia bani ca azi şi pastiluţe din astea colorate şi ţigări cu iarbă, şi maşini puternice şi bengoase, asta înseamnă ca ei să stea să se uite la ele? Asta e lumea de azi, e mai evoluată, mai complexă, tinerii se adaptează mai repede la ea. Vreţi să stea cu mâinile în sân? Nu, ei trebuie să apuce cât de mult pot. Vă e ciuda vouă, asta e…

Săracul, dom’ preşedinte Mitică Buzatu, un om atât de fin şi cu bun simt, un filosof în adevăratul sens al cuvântului. N-a vorbit niciodată de rău pe nimeni, n-a jignit, a fost mereu corect, oamenii îl iubeau. Avea şi el nişte bani strânşi din salariu şi meditaţii, ca tot omul şi îi ţinea mereu cu el în maşină de frica hoţilor, că doar nu era nebun să-i pună la bancă să îi pape ăia pe toţi din comisioane, şi hop, s-a băgat Poliţia în borşul lui. Ce treabă aveau ei cu banii lui? De invidie, de aia. Invidia ne omoară. De ce el să aibă şi ei nu.

Şi dacă nu ar fi fost un om cu o inimă atât de darnică şi deschisă, care a făcut atât de mult bine judeţului aş mai zice, dar aşa…

Haideţi să luăm exemplul fratelui nostru din Parlament, bunul, simpaticul şi dreptul Eduard Popica, deputat PSD, ginerele aşa-zisului denunţător al stimabilului nostru preşedinte de CJ, care înfruntă cu atâta curaj hoardele de jurnalişti lacomi după ştiri, avizi de sânge nevinovat. Aţi văzut ce bine le-a zis, bravo lui, că domnul preşedinte a fost ca un tată pentru el, că ce i s-a întâmplat lui e o mare nedreptate şi nenorocire. Bietul de el, se vedea pe faţă cât de sfâşiat de durere era, cât de şocat de oribila şi inumana acţiune ce i se făcea bietului om. Cum să faci aşa ceva, domnule, cum să bagi în puşcărie un cetăţean model al acestei ţări, un român în vârstă, cu atâta experienţă, care cunoştea atâta lume, care nu a făcut decât bine familiei lui şi prietenilor? Ce suflet poţi să ai?

Domnul Popica, domnul deputat, care a ajuns atât de sus prin propriile puteri, neajutat de absolut nimeni, care a dat dovadă de multe calităţi pe care nu stăm să le enumerăm aici pentru că nu ne-ar ajunge paginile şi tastatura de la calculator, ar trebui să fie un exemplu pentru noi toţi. Haideţi să fim alături de el, de ei toţi, de toţi aceşti năpăstuiţi pe nedrept ai soartei, haideţi să îi susţinem, că nu merită bieţii oameni să fie atât de asupriţi, merită să fie fericiţi şi liberi. Iar cu ei şi noi… Să strigăm în gura mare: Je suis Buzatu! Je suis Buzatu!

La fel cu sărmanul copil Vlad Pascu. Haideţi să strigăm cu toţii cât putem: Jesuis Pascu! Jesuis Pascu! Nu a fost vina lui pentru accidentul ăla nefericit, ce căutau acei derbedei pe stradă la ora aia când oricine cu maşină puternică putea să treacă drogat pe acolo?! Erau şi ei beţi şi drogaţi că veneau de la petrecere, ei de ce nu sunt traşi la răspundere? Era dreptul lui Vlăduţ să facă ce voia, era maşina lui, viaţa lui, drogurile lui. Nu a furat de la nimeni bani să cumpere nimic, a cumpărat tot cu bani cinstiţi de la părinţi. Aceştia au muncit pentru ei, nu au furat, şi oricine munceşte merită ce are. Ce vină are unul că e mai bogat decât altul? Dacă ne-am fi născut toţi la fel, ce mai era lumea asta, comunism! Jos comunismul! Mama lor de săraci! Cine dracu i-a pus să vină fără maşină?

Să fim aproape de familia Pascu, că tare mult ne-a ajutat. Au făcut atâtea petreceri la ei în vilă, au făcut de atâtea ori cinste cu mâncare, băutură şi droguri, iar acum să le întoarcem spatele? Nu i-a obligat nimeni, făceau totul ca să ne simţim bine, să ne bucurăm de viaţă. Numai mama lui Vlad, săracă, ne-a adus de atâtea ori marfă de cea mai bună calitate riscându-şi propria libertate, că gaborii stau mereu pe noi cu ochii-n paişpe. E frumos aşa, să îi lăsăm în gura hienelor? S-a întâmplat ce s-a întâmplat, a fost un ghinion, asta e, ce poţi să faci? Omul şi-a cerut scuze, a zis că îi pare rău, gata, a plătit amendă, o să dea părinţii lui şi ceva în plus dacă trebuie, dar hai să trecem mai departe, ce atâta panaramă… E prea de tânăr, e păcat să stea în puşcărie şi să piardă atâtea pufuri, liniuţe, pastile şi pahare…

Avem drepturi! E o ţară liberă, sunt şi ei oameni, mai greşesc, că nimeni nu-i perfect! Toţi avem dreptul să trăim bine! Jos dictatura!

Nota autorului. Am încercat să scriu acest articol cu mintea unui individ care a luat un cocktail de Fentanil, Oxicodonă, cocaină amestecate în votcă, şi care a fumat marijuana dintr-un joint rulat cu o bancnotă de 100 euro din lipsă de hârtie. Nu ştiu dacă mi-a ieşit sau nu… E posibil hârtia să fi fost stricată. Sper totuşi că s-a înţeles ideea.

Briscan Zara este scriitor şi publicist