John Cheever sau virtuţile brevităţii

Nu ştiu dacă – în literatura de peste Ocean – găsim un prozator mai „specific” american decât John Cheever. „Americanitatea” tipică a scriitorului nu vine numai din biografie – complexă într-un alt mod decât biografiile artiştilor europeni (în sensul prezenţei, în structura ei, a spectacularului de factură hollywoodiană, derivat din bisexualitate, alcoolism suicidar şi aventuri cu actriţe celebre ale însoritei Californii) -, din stil – tăios, precis ca un instrument chirurgical (şi lipsit, prin urmare, de „ceremonialurile” metaforice ale epicului de pe bătrânul continent) – ori din tematică – axată pe alienarea individului (post)industrializării (fenomen mult mai acutizat în America secolului XX decât în Europa). Specificitatea „locală” a lui Cheever se naşte şi din – sau mai cu seamă din – faptul că el a rămas în istoria culturală, în primul rând, ca autor de povestiri şi abia apoi drept romancier. Fenomenul în cauză reprezintă o trăsătură narativă americană, apariţia sa în literaturile europene – cel puţin la nivelele elitiste ale prozei – fiind improbabilă, dacă nu imposibilă. S-a spus că prozatorii americani ating frecvent performanţe singulare în epicul scurt, întrucât acesta „se mulează” perfect pe orizontul lor existenţial: dinamic, variat, concret şi mereu impredictibil, fără „stagnările” contemplativ-elaborate, atât de necesare dintotdeauna, să recunoaştem, ficţiunii europene. Observaţia nu implică, desigur, că americanii nu ar scrie foarte bine şi roman, ci doar că, în Lumea Nouă, poţi excela epic exclusiv în genul scurt şi că nimeni nu te va minimaliza estetic pentru o astfel de „cutezanţă”. Acolo, brevitatea narativă are toate şansele, în cazul prozatorilor, să funcţioneze în varianta unei opţiuni literare unidirecţionale. Ea stă pe acelaşi palier cu marele roman, „genul epic minor” fiind, de altfel, un termen absent din limbajul critic american.

John Cheever constituie exemplul pe care orice istoric literar trebuie să-l pună în capul listei de argumente atunci când încearcă să sprijine o asemenea ipoteză. Deşi nu a ocolit romanul, publicând, în răstimpuri, câteva (între ele, mai cunoscute sunt: The Wapshot Chronicle/ Cronica familiei Wapshot, din 1957, – continuat, în 1965, cu The Wapshot Scandal/ Scandalul din familia Wapshot -, Bullet Park/ Teroare în Bullet Park, din 1969, şi Falconer/ Închisoarea din Falconer, din 1977), Cheever a devenit însă un autor premiat (cu Pulitzer, National Book Critics Circle Award şi Medalia pentru Literatură a Academiei Americane de Litere şi Arte), de anvergură internaţională adică, numai odată cu strângerea într-un volum masiv a numeroaselor sale povestiri risipite – decenii în şir – prin ziare şi reviste. Evenimentul a avut loc în 1979, cu trei ani înainte de moartea prozatorului şi i-a reconfigurat, în fond, posteritatea literară. Cartea rezultată din efortul antologării a fost intitulată, pur şi simplu, The Stories of John Cheever/ Povestirile lui John Cheever şi a ajuns emblematică pentru întreaga carieră epică a scriitorului. A apărut şi în versiune românească (datorată lui Ciprian Şiulea), la Polirom, sub auspiciile colecţiei Integrala prozei scurte. John Cheever dă aici măsura adevăratului său geniu narativ, creionând un univers (american) autentic, surprins în intervalul transformărilor produse de trecerea convulsivă de la modernitate la postmodernitate. Preocuparea centrală a autorului e alienarea individului (post)industrial. La jumătatea veacului trecut, după experienţa dramatică şi traumatizantă a Marelui Crah, modul de viaţă american se modifică semnificativ, urbanitatea înlocuind masiv structurile societăţii tradiţionale. Prozator înnăscut, Cheever nu putea trece impasibil pe lângă acest „Canaan” epic, pe care îl cartografiază minuţios în povestirile lui, pentru a-l popula ulterior cu tipologiile cele mai diverse. Problema de esenţă a lumii construite de scriitor rămâne „mişcarea” omului dinspre o istorie către alta. America obsoletă, a vechilor puritani, cu comunităţi agrare şi o subtil închegată vocaţie a ruralităţii, dispare, treptat, sub presiunea inexorabilă a revoluţiei industriale. Viaţa se mută în suburbia inovatoare – simbol absolut al triumfului megalopolisului peste Ocean. Existenţele indivizilor par tot mai mărunte în decorul strivitor al unui Manhattan suprarealist, ridicat, nebuneşte, către cer. Butaforia înlocuieşte trăirea şi de aceea, adesea, personajele lui John Cheever lasă impresia de epuizare nervoasă, de exsanguinare, de prăbuşire într-o vieţuire mecanică de zombi. Cheever a fost numit „un Cehov al suburbiilor” tocmai pentru expresivitatea personajelor conturate de el în povestiri. Suburbia generează prizonierat psihologic, o captivitate a personalităţii sau, în limbajul nostru filozofic recent, „o încremenire în proiect”.

Recomand, fără ezitări, citirea/recitirea prozelor scurte ale acestui mare scriitor. Se găsesc în ele multe dintre dilemele omenirii actuale.

Codrin Liviu Cuţitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi