Joi după-amiază vin ploile, vijeliile, iar temperaturile coboară cu până la 10 grade

miercuri, 02 octombrie 2019, 12:45
1 MIN
 Joi după-amiază vin ploile, vijeliile, iar temperaturile coboară cu până la 10 grade

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare de vreme severă în toată ţara, valabilă începând de mâine dimineaţă, până sâmbătă.

Astfel, potrivit meteorologilor, între 3 octombrie, ora 4:00 şi 5 octombrie, ora 9:00, vor fi ploi în general moderate cantitativ, fenomene de instabilitate atmosfericã, intensificãri temporare ale vântului şi rãcire accentuatã.

În intervalul menţionat, aria ploilor va fi în extindere dinspre vest şi va cuprinde treptat toatã ţara. Cantitãţile de apã vor depãşi local 15-20 l/mp, izolat 40 l/mp.

Vor fi şi perioade cu fenomene specifice instabilitãţii atmosferice, în a doua parte a zilei de joi, 3 octombrie în special în Transilvania şi Moldova, apoi şi în regiunile sud-estice; se vor semnala averse, ce vor avea şi caracter torenţial, descãrcãri electrice şi izolat, posibil, vijelii şi grindinã.

Vântul va avea local şi temporar intensificãri în majoritatea zonelor, cu viteze în general de 40-50 km/h, potrivit ANM.

Vremea se va rãci semnificativ pe parcursul zilei de joi (3 octombrie) în vest şi nord-vest, iar vineri (4 octombrie) şi în restul teritoriului.

observator.tv

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii