La o școală din Iași se sărbătorește azi Anul Tigrului de Apă

marți, 01 februarie 2022, 02:56
2 MIN
 La o școală din Iași se sărbătorește azi Anul Tigrului de Apă

Elevii de la Şcoala EuroEd sărbătoresc în aceste zile Anul Nou Chinezesc, unitatea de învăţământ privată din Iaşi fiind una dintre puţinele instituţii şcolare din ţară în cadrul cărora se studiază limba chineză, iar studiul acestei limbi este cuprinsă în programa şcolară obligatorie. 

Astfel, pe 1 şi 2 februarie, elevii din clasele primare şi gimnaziale de la la Şcoala EuroEd vor arăta ce au reuşit să înveţe despre cultura, arta, gastronomia sau limba chineză. Elevii şcolii învaţă limba şi cultura chineză chiar de la două cadre didactice din China, care au început să le preda elevilor şcolii din acest an şcolar. În anii anteriori, la EuroEd, au predat limba chineză alte cadre didactice din China care au predat în Iaşi în cadrul unor stagii de doi sau trei ani.

„După cum ştim cu toţii, Anul Nou Chinezesc este cel mai mare festival anual pentru poporul chinez. În fiecare an, sărbătorim acest festival prin decorarea camerei, pregătirea şi gătitul găluştelor, dar şi fiind împreună cu familia şi pretenii la masa din Ajunul Anului Nou, urmărind Gala Festivalului de Primăvară împreună cu familiile noastre. Anul acesta, desfăşurăm Festivalul Primăverii la Şcoala Euroed: am pregătit activităţi de orientare pentru copii specifice Anul chinezesc al tigrului, i-am învăţat să cânte cântecelul chinezesc «Doi tigri», cum să confecţioneze plicuri roşii chinezeşti, care simbolizează bogăţia festivă, dar şi elemente de iniţiere în arta chineză a tăierii hârtiei prin tăierea unui nod chinezesc”, explică unul dintre profesorii care predau limba chineză la EuroEd, la clasele primare. Astăzi, pe 1 februarie, activităţile de la EuroEd sunt cuprinse sub genericul „China Day”, iar pe 2 februarie va avea loc „Lantern Festival” sau „Festivalul lanternelor”. Predarea limbii chineze la nivelul Şcolii EuroEd se face prin intermediul limbii engleze.

Comentarii