La următorul mare miting

vineri, 20 aprilie 2018, 01:50
4 MIN
 La următorul mare miting

După familia tradiţională, PSD va anunţa un miting pentru susţinerea mişcării de rotaţie a Pământului în jurul Soarelui.

După familia tradiţională, gravitaţia va deveni următoarea temă de dezbatere politică. Dacă există dubii, încercaţi să săriţi. Tot mai mulţi cetăţeni constată că sub efectul unei forţe deocamdată obscure, pe care experţii PSD o denumesc influenţă netransparentă a „fizicii paralele”, veţi sări cu câţiva centimetri mai sus decât puteaţi de obicei. Atenţie! Liderul PSD spune că există pericolul accidentărilor, a vertijului de înălţime mai ales pentru persoanele în vârstă, de aceea vrea să tragă un semnal de alarmă şi să iniţieze o campanie de conştientizare la nivelul populaţiei. În paralel, în partid a demarat o discuţie aprisă despre tragerea la răspundere a directorului Institutului de Fizică şi a celorlalţi fizicieni şi astronomi din ONG-uri care au permis legilor fizice să scape de sub control politic ori au încurajat în secret acest lucru.

O comisie parlamentară se va ocupa rapid de anchetarea celor care au avut obligaţia supravegherii acceleraţiei gravitaţionale, considerată de liderii de opinie de la Antena 3 şi România TV principala responsabilă pentru situaţia periculoasă la care poate fi expus poporul. Mai grav este că foşti oameni din serviciile secrete denunţă existenţa unor protocoale secrete între facultăţile de fizică din marile centre universitare prin care constanta G era predată studenţilor la aceeaşi valoare. Pe cale de consecinţă, ministerul Ignoranţei a decis tăierea locurilor de licenţă, master şi doctorat.

O comisie de astrologi şi clarvăzători de la Guvern au afirmat pe surse că PSD se teme, de fapt, de ceva mult mai grav. Există pericolul, deocamdată neconfirmat oficial, ca mişcarea de rotaţie a Pământului în jurul Soarelui să fie afectată. Acest lucru nu se poate comunica eficient susţinătorilor PSD, întrucât 95% dintre ei cred că, de fapt, Soarele se învârte în jurul Pământului. Pentru că problema a devenit atât de presantă, liderul partidului a decis să se organizeze un miting uriaş în care să explice de ce PSD va lupta neabătut pentru stabilitatea constantei gravitaţionale G şi a mişcării tradiţionale de rotaţie a Pământului printre celelalte planete ale sistemului solar.

Unii baroni judeţeni s-au arătat rezervaţi în privinţa succesului mitingului. Baronii arată nu numai că membrii PSD cred într-o proporţie de 95% că Pământul e centrul universului, dar cam tot atâţia consideră că Pământul e plat. Pentru convingerea maselor PSD, partidul va apela la parteneriatul tradiţional cu Biserica Parafizică Română, care, în frunte cu Întâicercetătorul ei, urmează să explice enoriaşilor de ce legile fizicii au devenit un atentat la fibra intelectuală strămoşească, iar eminenţele alogene precum Newton, Einstein şi Hawking ar trebui afurisite în fiecare şcoală de pe cuprinsul patriei.

Cum era de aşteptat, în faţa reacţiilor comunităţii ştiinţifice internaţionale, Guvernul a decis să transmită scrisori de protest la NASA, Agenţia Spaţială Europeană şi CERN în care susţine că „situaţia acceleraţiei gravitaţionale în România” e doar o problemă de comunicare generată de cercetători români pentru a-şi defăima ţara. De altfel, s-a şi votat o lege prin care aceşti cercetători să fie încătuşaţi şi ţintuiţi la pământ pentru a-i feri de efectele secundare ale schimbării gravitaţiei. „Singurele legi fizice valabile pe teritoriul României – avertizează liderul PSD – sunt cele votate în Parlament şi nu cele cu care operează ştiinţa. A venit timpul să ne manifestăm demn faţă de încercările de control ştiinţific exercitate de către centre conspiraţioniste din afara ţării. Nu-l lăsaţi pe Newton să râdă la urmă!” O serie de publicaţii occidentale au început să comenteze fenomenul denumit „refluxul raţiunii” din estul Europei, în timp ce mişcarea de rezistenţă civică „Gravitez” devine din ce în ce mai apatică. La ore de maximă audienţă, Mircea Badea poate fi urmărit făcând şpagatul plutind pe două baloane de heliu. Simţiţi? Românii levitează şi Pământul se abate de la orbită!

Comentarii