Lapoviță și ninsoare în Moldova, în următoarele zile

joi, 07 ianuarie 2021, 12:38
1 MIN
 Lapoviță și ninsoare în Moldova, în următoarele zile

Meteorologii anunţă că, începând de joi, va ploua în cea mai mare parte a ţării, cantităţile de precipitaţii urmând să fie mai însemnate în jumătatea de sud. De vineri, se vor semnala lapoviţă şi ninsoare, mai ales în dealurile Olteniei, Munteniei, în Transilvania şi Moldova, unde se va depune zăpadă. Va ninge şi la munte, iar vântul va avea intensificări.

 

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a actualizat informarea transmisă, pentru intervalul joi, ora 10.00 – sâmbătă, ora 10.00.   "În intervalul menţionat temporar vor fi precipitaţii, în cursul zilei de joi (7 ianuarie), local în nord, centru şi nord-est, iar din a doua parte a nopţii de joi spre vineri (7/8 ianuarie) aria acestora va fi în extindere dinspre sud, urmând să cuprindă cea mai mare parte a ţării. Acestea vor fi mai însemnate cantitativ îndeosebi în jumătatea de sud, unde se vor acumula 15…25 l/mp", arată ANM.   Vor predomina ploile, iar în cursul zilei de vineri (8 ianuarie) şi în noaptea de vineri spre sâmbătă (8/9 ianuarie), precipitaţiile vor fi mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare, cu precădere în zona deluroasă a Olteniei, Munteniei, în Transilvania şi Moldova, unde se va depune strat de zăpadă.  

Comentarii