LINGVIŞTI

Deşi a impresionat, cu ani în urmă, în postură de om studios la Engleză, Momela şi-a ales, firesc, Româna (primul său domeniu de licenţă) pentru viitoarea carieră universitară. În speţă, Lingvistica, unde a devenit asistent şi doctorand. La susţinerea tezei, m-a invitat şi pe mine, cum spuneam. M-am dus cu un oarecare interes "scriitoricesc". Principalii membri ai comisiei erau doi vechi rivali pe tărîmul gramaticilor mai mult ori mai puţin tradiţionale, Onisifor Bubu, îndrumătorul local al lucrării, şi Scapian Toga, profesor de la o altă universitate prestigioasă din ţară (şi exponent deci al unei şcoli diferite de raportare la sofisticatele noastre forme de comunicare). Iniţial, m-am mirat că Bubu l-a acceptat printre evaluatori pe Toga, bănuind că l-ar fi detestat (lucru valabil şi viceversa). Apoi m-am gîndit că, în fond, cei doi sînt nişte savanţi adevăraţi care se respectă reciproc. Polemica lor era strict în cîmpul ideilor înalte şi nu în viaţa academică de zi cu zi, unde conlucrau. Ce minunat, mi-am spus optimist! Ca atare, nu m-am tulburat semnificativ atunci cînd, la protocolul de dinainte de şedinţă, restrîns la nivelul Catedrei (prilej de întîmpinare a oaspeţilor importanţi), la care Tristan a insistat să particip, i-am văzut pe corifeii limbii uitîndu-se urît unul la altul. Chestiune de imagine intelectuală, am concluzionat. Ce credibilitate ar mai avea îndelungata lor dispută filologică dacă, în public, ei s-ar pupa neîncetat? Am insistat să rămîn pozitiv şi în clipa în care l-am auzit pe Scapian Toga răstindu-se – împleticit la vorbe – către Onisifor Bubu: "Spe-per, mai-mu-muţoiule, că-că a-ai pregă-gătit a-aici ţu-ţuică de-de bu-bună ca-calitate, chiar dacă-că tu-tu nu-nu ştii-i ni-nici mă-măcar origi-ginea cu-cuvîntului ţu-ţuică."

Glume lingvistice, am persistat eu cu entuziasmul intelectual. Am făcut-o pînă şi pe amuzatul. Eroare! În Catedră se făcuse o linişte de mormînt. Toţi erau speriaţi, părînd să anticipeze continuarea. Foarte sprinten, Onisifor a sărit pe lunga masă de şedinţe din încăpere şi a început să alerge agresiv înspre Scapian. Pregătiţi, cîţiva flăcăi de la Lingvistică au urcat rapid, la rîndu-le, pe solida piesă de mobilier şi s-au interpus, imobilizîndu-l pe coordonatorul tezei. Neputincios, acesta a strigat, am constatat surprins, cu aceeaşi poticneală etilică în glas: "E-eu nu-nu ştiu? Te-te-am a-adus a-aici doar ca-ca să-să te-te fa-fac de-de r-rîs. Să-să te-te va-vadă to-toţi cî-cît e-eşti de-de sferto-todoct…" Bubu a adăugat sugrumat, zbătîndu-se, fără şanse, în mîinile junilor bodyguards de ocazie, că "ţuică" vine de la sîrbescul cujka, la origine pesemne o intejecţie, o imitaţie sonoră a "ţîţîitului" din buze, specific beţivilor (culmea, zbierînd asta, Onisifor a "ţîţîit" instinctiv din buze). Scapian se ridicase şi el în picioare, repezindu-se la inamicul său. A fost blocat de ultimii trei participanţi – disponibili – la protocol, preşedintele comisiei şi ceilalţi doi membri-evaluatori (eu şi Tristan asistam perplecşi la scenă, astfel încît nu nu se putea conta pe noi). Toga urla "blasfemie, blasfemie"! "Ţuică" ar fi provenit din ceva ce suna în gura lui drept tsuikē (nu am reţinut filiera etimologică) şi reprezenta o băutură distilată numai şi numai din prune! "Ţuică de prune", a menţionat lingvistul vizitator, ar constitui aşadar o construcţie pleonastică, pe care doar un fanfaron precum Bubu ar folosi-o. Nu-i adevărat, replica isteric Onisifor. "Ţuica", aidoma "palincii" (de la pálinka din maghiară, şuiera el), se obţine din orice fruct, exact după metodele de distilare ungureşti. De aceea, ţuică şi palincă sînt sau ar trebui să fie sinonime în română. Un tembeloid ca Toga nu ştia asta.

Toga hohotea, dispreţuitor, în braţele colegilor. Ţipa că asta-i şcoala locală, care l-ar fi învăţat aşa, adică prost, şi pe Mamela, doctorandul aici de faţă. Un slabist, după chipul şi asemănarea îndrumătorului. Minciună! Momiţă va fi savant, nu impostor precum Scapian, a răspuns Bubu după o scurtă sufocare nervoasă! Toga însă nu mai putea fi oprit din injurii. Spunea că "băştinaşii" sînt nişte "mameluci". Ştia el că habar nu au etimologie. Că "rachiu", de pildă, vine din rusă (raká), iar nu din turcă (raki), cum cred "fraierii", şi că "vinarsul" e brandy (de la germanul Weinbrand), iar nu "ţuică", după teoriile "amatorilor"… Atunci s-a produs, subit, un freamăt printre improvizaţii bodyguards. Am realizat imediat că unii erau de acord cu Bubu, alţii cu Toga. Au lăsat deodată mîinile jos. S-a declanşat o încăierare generală, de saloon din Vestul Sălbatic. Eu l-am prins iute de guler pe catatonicul Mamela-Momiţă şi am izbit cu fruntea-mi "anglistă" bărbia lui "lingvistică". Spre binele psihic al tristului Tristan, desigur! A adormit instantaneu. Cu ţuică ar fi fost prea greu…

Codrin Liviu Cuţitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii "Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

Publicitate și alte recomandări video