Lumea fascinantă a bio-imprimantelor

Domeniul biochimiei ne deschide încetul cu încetul porţile spre o lume imaterială, vecină într-un fel, atât cu Infernul, cât şi cu Paradisul sau mai degrabă Purgatoriul lui Dante. Căci Purgatoriul e un spaţiu de trecere. De suferinţă, dar şi de purificare. Pe uşa Purgatoriului nu scrie „Lăsaţi orice speranţă, voi, cei care intraţi”. Aici nu există nici o inscripţie, există însă speranţă şi împăcare cu propria ta soartă.

În cazul universului constituit prin bioimprimare există multe speranţe şi multe aşteptări mai mult sau mai puţin deşarte.

Despre ce e vorba?

E vorba despre ultimele cercetări şi rezultate obţinute în laborator plecând de la prelevarea de ţesuturi animale, vegetale sau umane pentru obţinerea cărnii, poate şi a vegetaţiei, de ce nu?, artificiale, în funcţie de necesitate, de opţiuni, de anumite preferinţe şi tabieturi în materie de hrană, ale fiecăruia din noi.

Deşi am navigat citind mai multe materiale legate de această temă, nu am reuşit să înţeleg prea bine cum se poate obţine, prin înmulţirea celulară, carnea sintetică, asemănătoare întrutotul cu cea naturală. Presupun că această carne e fabricată prin intermediul unei bio-imprimante de înaltă performanţă tehnologică.

Din câte am înţeles, bioimprimarea se bazează pe structurarea spaţială a celulelor vii şi a altor produse biologice prin suprapunerea şi asamblarea lor în vederea creării şi creşterii unor ţesuturi noi folosite în prezent atât în industria farmaceutică, cât şi în medicina regenerativă.

Materia vie creată pe cale artificială a fost imprimată iniţial pornind de la celule stem, în prezent însă poate fi obţinută, după cum afirmă unele surse, din oricare alt ţesut. Imprimarea se face prin intermediul unor picături de cerneală biologică ce se derulează depunându-se asemenea unor valuri de stofă succesive având ca rezultat final un nou ţesut biologic proiectat şi materializat în trei dimensiuni.

Suportul pe care este imprimată ţesătura este colagenul, responsabil de coeziunea ţesuturilor; colagenul se comportă exact ca hârtia unei imprimante obişnuite de birou.

La ora actuală se lucrează şi cu înlocuitori, şi cu stimulatori pentru crearea ţesuturilor biologice; materia vie celulară fiind imprimată în nenumărate laboratoare din întreaga lume. Bioprintarea 3D e utilizată azi pentru producerea şi transplantul mai multor ţesuturi, inclusiv piele, oase, grefe vasculare, proteze traheale, ţesuturi cardiace şi stomatologice, cartilaje, testicule, ovule, spermatozoizi sau mameloane. Tipărirea organelor, desigur, presupune o muncă migăloasă.

Există în prezent astfel de laboratoare de cercetare în diverse puncte de pe glob. Marile state ale lumii se întrec între ele făcând noi şi noi descoperiri, care de care mai spectaculoase. Bineînţeles că şi spionajul biocibernetic e în floare. În sensul că ceea ce descoperă azi cercetătorii japonezi sau chinezi, mâine ajunge pe masa serviciilor secrete americane, englezeşti sau ruseşti.

Legat de acest domeniu, nici un secret nu poate fi păstrat mult timp.

Experienţele se fac în laboratoarele amenajate în peşteri neumblate, se fac şi în largul oceanelor pe navele ancorate la mare depărtare de ţărm, dar şi în adâncul oceanelor, la sute şi mii de metri adâncime, se fac la ecuator, la temperaturi destul de ridicate, precum şi la cei doi poli, le temperaturi coborâte mult sub zero grade, după cum se fac şi în spaţiu, în cadrul unor programe secrete în care sunt implicaţi sateliţii ce orbitează în jurul pământului sau în presupusele laboratoare amplasate pe Marte şi pe lună…

În urma experimentelor secrete, astăzi se fabrică, desigur la o scară redusă, urechi bionice, ochi, rinichi, plămâni şi anumite părţi din creier.

Ţesuturile tipărite au deocamdată o viaţă scurtă de ordinul zilelor sau al orelor. Curând însă se vor obţine ţesuturi imprimate a cărora viaţă va deveni eternă. În acest sens, experienţele făcute pe salamandre şi meduze au dat rezultate mulţumitoare.

Costul unei imprimate bio se ridică la sute de mii de dolari. Va veni însă şi timpul când preţul acestor aparate va fi accesibil tuturor, astfel că aproape fiecare om va avea la dispoziţie o astfel de imprimantă magică, prin intermediul căreia să-şi poată multiplica singur organele afectate de boli sau de trecerea timpului.

Trebuie să fim conştienţi că această industrie e abia la începuturile ei şi că actualele imprimante, ce par a fi extrem de sofisticate, vor apărea în ochii viitoarelor generaţii ca nişte unelte rudimentare, asemănătoare, ca să fac o comparaţie, cu vechile linotipuri din tipografii, ce turnau litere de plumb, faţă de printurile de acum.

Nu ştiu câţi mai ştiu de linotipuri. Eu însă le cunosc de vremea când lucram corector cu jumătate de normă la Convorbiri literare, cealaltă jumătate o ocupa poetul Emil Brumaru. Noi aveam datoria de a duce paginile cu corecturile făcute la tipografie şi a aduce de acolo pagini corectate de către linotipişti. Lucram cot la cot cu zeţarii într-un mediu toxic, cu mult plumb. Eram intoxicaţi cu substanţe uşor radioactive, din pricina cărora aveam mereu depresii şi halucinaţii. Neuronii noştri fuseseră afectaţi. Trebuia să bem mult lapte şi să luăm pastile de iod. Noi însă ne mulţumeam să bem cafea şi, bineînţeles, votcă, aşezaţi pe lădiţe, pe ciment sau pe imensele suluri de hârtie tipografică, alături de linotipişti. Nimeni nu ne-a atenţionat că munca noastră e periculoasă. Eram încadraţi la categoria fără risc.

În fine, faţă de imprimantele de acum, linotipurile arătau ca nişte animale preistorice ce emanau în preajmă vapori pestilenţiali de zinc şi plumb.

Dar dacă producţia de organe imprimate se află abia în zorii ei, în ceea ce priveşte obţinerea de carne artificială, aici rezultatele sunt de-a dreptul spectaculoase, ca de altfel, şi implicaţiile etice, morale şi sociale legate de acest proces.

Singura problemă care a mai rămas de rezolvat e doar costul de producţie. În prezent, costul cărnii imprimate în laborator e destul de piperat. În curând însă, odată cu lărgirea cererii şi a trecerii la producţiei de masă, lucrurile se vor schimba profund.

Carnea artificială creată în laborator poate fi obţinută, după cum am spus, nu din celule stem, ci din ţesuturi. E suficient să ţi le prevaleze un centimetru pătrat de epidermă – unii zic că în locul epidermei pot fi folosite firele de păr sau bucăţelele de unghii sau picăturile de sânge -, sau poate chiar mai puţin pentru ca să obţii un ţesut viu cu amprenta ta. Desigur, pentru a fi comestibil, micul eşantion preluat din tine va fi altoit cu un alt ţesut preluat de la un porc, de la o vacă sau de vreo pasăre măiastră. Ajuns în acest stadiu, oarecum incipient, industria cărnii sintetice deschide posibilităţi nebănuite. În sensul că se pot face permutări şi combinaţii din cele mai diverse, preluând probe atât de la om, cât şi de la animale sau chiar de la plante. Bucătăria viitorului va fi fastuoasă. La fel se va întâmpla şi cu industria ospitalieră.

De pildă, te vei putea duce la restaurant şi comanda o porţie de friptură cu amprenta Brad Pitt sau Angelina Jolie. Sau Brad Pitt şi Angelina Jolie aflaţi într-un amestec inefabil. Desigur că amprenta lui Brad Pitt se va suprapune peste un ţesut suculent de vacă olandeză sau va fi produs nu din carne de vită, ci dintr-un ţesut de greiere sau de lăcustă. Vă daţi seama: stai frumos la masă într-un local select, bei şampanie, asculţi orchestra în surdină, şi-l savurezi pe Brad Pitt sau pe frumoasa Angelina. Eventual, în timp ce mânuieşti tacâmurile, te uiţi şi la un film care-i are ca protagonişti. Sau, ca să nu fie masa prea monotonă şi să creezi un contrast, te uiţi la un film cu Charles Chaplin, la Luminile oraşului sau la Goana după aur, unde apare o scenă de canibalism, plină de umor amar, în care Charlot savurează nişte şireturi de ghete în loc de macaroane, visând cum partenerul lui se transformă în cocoş.

Desigur pentru a-l savura pe Brad Pitt la un local va trebui să scoţi ceva bani din portmoneu. Carnea Brad Pitt va exista pe piaţă, dar la un preţ la care doar cei foarte bogaţi vor avea acces. Dar nu vă fie teamă, vor exista şi tombole, şi dacă nu veţi avea suficient capital ca să-l devoraţi pe Brad Pitt, poate veţi avea norocul să câştigaţi la tombolă o cină romantică la un restaurant de lux, unde se va servi o fleică marca Brad Pitt, plutind în sosul Angelina Jolie sau, de ce nu, Julia Roberts.

Dar în afară de vedete, oricine poate deveni protagonist. De pildă ai o vecină care ţi-a căzut tronc, în loc s-o curtezi, aducându-i în fiecare dimineaţă flori proaspete la uşă, însoţite de un bileţele de amor, sau s-o claxonezi din maşină, trecând de la romantism la fanfaronadă adolescentină, faci rost de un fir de păr, apoi îţi prepari singur la imprimantă o bucată de carne pentru grătar cu amprenta doamnei, după care deschizi televizorul, destupi o sticlă de vin, şi îţi spui, zâmbind pe sub mustaţă, că iată, n-a trebuit să-mi bat prea mult capul ca să-i vin de hac.

Tot pentru amuzament, poţi face o combinaţie apetisantă între ţesutul sustras de la vecină sau Brad Pitt, combinându-l cu un eşantion preluat de la un pechinez sau un pitbullterrier. Sau de la un ţesut extras de la o pisică. Dacă vei dori ca pe farfuria ta fleica pe care o mănânci să latre, ea va lătra. Dacă vei dori să miaune, va mieuna.

Bio-imprimanta îţi poate oferi ocazia să plăteşti poliţele unor prieteni, unor rudele, colegi de serviciu sau simple cunoştinţe ce te-au călcat pe bombeu, făcându-te să te simţi nu tocmai în largul tău. Le reproduci eşantioanele extrase din ţesuturi la bio-imprimantă şi îi pui apoi la rotisor.

Nichita Danilov este scriitor şi publicist