Mai zâmbesc şi juniorii. Sunt alte echipe şi mai amărâte!

marți, 25 octombrie 2022, 01:50
2 MIN
 Mai zâmbesc şi juniorii. Sunt alte echipe şi mai amărâte!

Ridiculizate în multe dintre meciurile din acest campionat, formaţiile juvenile ale Politehnicii Iaşi au avut motive să zâmbească duminică.

În etapa a X-a a Seriei Est a Ligii de Tineret, gruparea pregătită de Adi Cotan s-a impus cu 1-0, acasă, în faţa “lanternei” Seriei A a campionatului, LPS Iolanda Balaş Soter Buzău. Reuşita gazdelor, semnată de Hrib, care se antrenează şi cu echipa de seniori, a picat în prelungiri. Poli a acumulat astfel 12 puncte şi se clasează pe locul VII al clasamentului, fără şanse de a prinde play-off-ul.

În runda a X-a a Ligii Elitelor under 17, echipa antrenată de Bebe Manole a reuşit primul succes din acest sezon, 3-0 cu LPS Buzău, care este situată, ca şi “surata” mai mare, tot pe ultima poziţie a ierarhiei Seriei Est. Poli are acum 5 puncte, se stiuează pe locul X al clasamentului şi va juca tot în play-out.

În ultima etapă a sezonului regulat, cele două echipe amintite, care activează în competiţii care au câte două serii a 12 echipe, vor juca la Chiajna. Duelurile contra Concordiei vor avea loc duminică.

În runda a X-a a Ligii Elitelor under 16, Poli a jucat în deplasare cu penultima clasată, ACS Târgu Mureş 1898, care avea un singur succes în primele nouă runde. Echipa pregătită de Ciprian Brighiu a făcut uitat uluitorul eşec cu 0-16 de la Bacău, din etapa a VII-a, şi s-a impus cu 7-0.

Poli are 17 puncte şi e pe locul VI, ultimul care asigură prezenţa în play-off. În etapa viitoare, duminică, Politehnica va juca acasă, contra ACS Petrosport Ploieşti.

În acest campionat sunt patru serii a câte 12 echipe.

Singurul eşec al Politehnicii de la finalul săptămânii trecute la juniori a fost înregistrat în Liga Elitelor under 15, Iaşi (antrenor, Mihai Drăgoi) pierzând cu 0-1 la Rădăuţi, în faţa echipei locale Bucovina, în etapa a II-a. La acest nivel sunt 16 serii cu patru sau şase echipe. Poli e într-o serie de şase.

În ceea ce priveşte echipa de fotbal feminin senioare de la Politehnica, care activează în Seria 2 a Ligii a III-a, aceasta s-a impus la Botoşani cu 3-0. Gruparea pregătită de Cristi Amironesei a acumulat nouă puncte în patru etape şi este pe locul II al clasamentului. În acest campionat sunt trei serii, una de cinci echipe şi două cu şase cluburi, ieşencele având cinci adversare. 

Comentarii