Metallica. Dar ce „fel de monstru”? (II)

La un moment dat şi-au asumat şi o misiune/ viziune ("mission statement") în care se spune, între altele: "Ne-am adunat să producem albumul vieţii. De-a lungul drumului nostru colectiv şi individual, uneori prin durere şi conflict, am descoperit ce înseamnă familia". Cei doi lideri ai trupei, James Hetfield şi Lars Ulrich, apar în mai multe secvenţe alături de soţiile lor şi de copii. Lars, soţ şi tată a doi copii, se apucă şi de pictat, gândindu-se la ceea ce va fi după Metallica. După şase luni de tratament la dezintoxicare, James transmite trupei prin Kirk "că familia e prioritatea lui, deocamdată, şi că are nevoie de timp să stea cu familia lui înainte să se întoarcă la cealaltă familie – adică la noi". Apoi, acelaşi James scrie şi o scrisoare publică în care se regăseşte acest adevărat strigăt: "aleg să trăiesc"!

Abia la 14 luni de la începerea filmărilor pentru documentarul de care vorbim, James se alătură din nou formaţiei sale, cu o regulă autoimpusă: să lucreze în studio doar de la ora 12 la ora 16. Imaginea de tip dur a vocalistului Metallica se prăbuşeşte cu totul în ochii fanilor, când permite să fie filmat cum asistă la ora de balet a fetiţei sale, pe care apoi o îmbrăţişează ca un tată fericit. James Hetfield: "Mă străduiesc din greu să fiu un soţ şi un tată cât se poate de bun. Şi să fiu un om cât mai bun. Nu vreau să pierd nimic din ceea ce am. Ştiu că totul ar putea dispărea cândva. Asta e viaţa. Am renăscut total. Privesc viaţa cu alţi ochi şi… Băutura şi celelalte prostii de care mă ţineam erau foarte previzibile şi plictisitoare. Eu căutam ceva palpitant. Dar rezultatul era mereu acelaşi. Mă trezeam a doua zi într-un pat, fără să ştiu cine e persoana de lângă mine, beat, mahmur peste poate, şi aveam şi un concert de ţinut. Rezultatul era mereu acelaşi. Acum, viaţa e palpitantă. Nu ştii ce urmează să se întâmple când eşti lucid şi trăieşti în prezent". Apoi se deschide şi mai mult, explicând care este una dintre cauzele problemelor sale: "Părinţii mei s-au despărţit când aveam 12-13 ani. Mama a murit când aveam 16 ani. Am crezut că singurul lucru care îmi rămăsese era muzica. Obsesia mea de a ţine totul sub control e cauzată de frica mea de a nu fi abandonat. Mi-e teamă să mă ataşez de oameni. Nu ştiu cum s-o fac".

Dar James se mai confruntă şi cu un alt "monstru": furia. Puşcăriaşilor aflaţi în Penitenciarul San Quentin din statul California le mărturiseşte: "Furia e un sentiment cu care m-am luptat toată viaţa. Dacă nu aveam muzica în viaţa mea, era posibil să fiu şi eu aici… sau mort. Iar eu… prefer să fiu în viaţă". De altfel, noul album realizat în timpul documentarului va primi numele de "St. Anger" ("sfânta mânie") descrisă drept "o furie sănătoasă", una care "să nu mă controleze".

În 2014 apare şi o continuare a acestui documentar, un fel de recapitulare a primului episod şi o evaluare a impactului acestuia la public. În acest al doilea episod, James Hetfield explică titlul "Some Kind of Monster": "Când ego-ul scapă de sub control, apare un soi de monstru". Cel mai lipsit de egoism se declară (iar documentarul confirmă acest lucru) chitaristul Kirk Hammett: "Nu sunt o persoană egoistă. De fapt, mi-am petrecut o mare parte din timp încercând să-mi micşorez orgoliul cât mai mult. E parte din credinţa mea. Încerc să fiu un exemplu de altruism pentru ceilalţi". Când doreşte să se liniştească, Kirk se retrage în mijlocul naturii, la ferma lui din Carolina de Nord, "fără stres şi fără nimeni şi nimic care să-mi aducă aminte de trupă. Văd realitatea aşa cum este".

A nu se înţelege greşit: articolul nu este nicidecum o pledoarie pentru Metallica şi cele descrise mai sus nu-i recomandă pe membrii trupei ca fiind modele de urmat. Am vrut doar să punctez că şi astfel de oameni aflaţi pe culmile gloriei au frământări şi preocupări fireşti, înţelegând că nu au, de fapt, nimic dacă nu au pace, bună înţelegere, libertate faţă de vicii şi, mai ales, o familie în sensul deplin al cuvântului. La intrarea în studioul în care înregistrau, membrii trupei au pus la un moment dat mesajul: "Intrarea e credinţa". Eu mă rog ca, la un moment dat, să şi afle credinţa. Credinţa cea adevărată.