Aceasta prevedea pedeapsa cu închisoare (6 luni – 3 ani) sau amendă pentru situaţia de refuz al prezentării spre control a actelor şi bunurilor, în vederea stabilirii obligaţiilor bugetare. Închisoare (6 luni – 5 ani) se putea primi, dacă amenda se considera a fi un mijloc prea blând în raport cu fapta, şi pentru utilizarea unor documente primare incomplete/necorespunzătoare care ar fi condus la împiedicarea verificărilor financiar-contabile. Agravanta era dată de constatarea prejudicierii bugetului, respectiv dacă apărea drept consecinţă diminuarea veniturilor sau surselor impozabile. Aceeaşi pedeapsă s-a stabilit şi pentru ”punerea în circulaţie, în orice mod, fără drept, sau deţinerea în vederea punerii în circulaţie, fără drept, a documentelor financiare şi fiscale”. Cu toate acestea, facturile şi chitanţele ”în alb” încă se vindeau de către diverşi ”comercianţi” până spre zilele noastre.

În schimb, închisoare de la 2 la 8 ani (fără alternativa amenzii) şi interzicerea unor drepturi s-a stabilit pentru o altă categorie de fapte. Se încadrau aici, de pildă: ”sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale prin neînregistrarea unor activităţi (…) sau prin exercitarea de activităţi neautorizate, în scopul obţinerii de venituri”, ca şi ”sustragerea în întregime sau în parte de la plata obligaţiilor fiscale, în scopul obţinerii de venituri, prin nedeclararea veniturilor impozabile, ascunderea obiectului ori a sursei impozabile sau taxabile ori prin diminuarea veniturilor ca urmare a unor operaţiuni fictive”. Oricui i-ar fi trecut prin cap să nu înregistreze în contabilitate toate operaţiunile comerciale efectuate sau încasările, ori să ţină evidenţă dublă, tot la închisoare de la 2 la 8 ani se putea aştepta, dacă era prins. După cum la fel ar fi fost tratat şi dacă înregistra operaţiuni/cheltuieli nereale, distrugea acte contabile sau se preta la ”emiterea, distribuirea, cumpărarea, completarea ori acceptarea cu ştiinţă de documente fiscale false”. Cele mai mari pedepse – închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi – au fost stabilite pentru ”sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale prin cesionarea părţilor sociale deţinute într-o societate comercială cu răspundere limitată, efectuată în acest scop”. S-a considerat atunci (1994) că este o faptă gravă şi ”sustragerea de la efectuarea controlului financiar-fiscal prin declararea fictivă cu privire la sediul unei societăţi comerciale (…)”, motiv pentru care cei ce ar fi comis-o tot 10 ani de închisoare ar fi riscat. Fără a mai insista asupra contravenţiilor şi sancţiunilor pentru fapte mărunte, să spunem că peste alţi 11 ani (2005) avea să apară un nou act normativ în materie, de acelaşi rang. Este vorba despre Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale (http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/63590). Aceasta prezintă caracterul unei legi penale speciale, preluând în textul său prevederile art. 188 – ”Infracţiuni” din OG nr. 92/2003 (”Vechiul” Cod de procedură fiscală). De punctat că precedenta Lege (nr. 87/1994) a fost gândită ”ca un instrument juridic menit să reprime în egală măsură diverse categorii de contravenţii şi infracţiuni” (Expunere de motive la Legea nr. 241/2005, https://www.senat.ro/). Cum era de aşteptat, ulterior, şi Legea nr. 241/2005 a suferit mai multe modificări. Între acestea, amintim că textului acesteia i s-au adus ”corecţii” în ce priveşte ”unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale” prin OUG nr. 54/2010, Legea nr. 187/2012, Legea nr. 50/2013 şi Legea nr. 255 din acelaşi an. Pe de altă parte,

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 363/2015, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a art. 6 din Legea nr. 241/2005 (”Constituie infracţiune si se pedepseşte cu închisoare de la un an la 6 ani reţinerea şi nevărsarea, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite (…) cu reţinere la sursă”), constatându-se că dispoziţia de aici este neconstituţională (https://www.ccr.ro/files/products/Decizia_nr363-20151.pdf). Pe scurt, să spunem că, astăzi, în materie de infracţiuni la capitolul fraudă/evaziune fiscală, operează prevederi (http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/63590) care ”asigură” închisoare privativă de libertate (6 luni – 5 ani) pentru contribuabilul care ”nu reface, cu intenţie sau din culpă, documentele de evidenţă contabilă distruse, în termenul înscris în documentele de control” (Cap. II, Art. 3). De la un an la 6 ani, se poate ”primi” pentru ”refuzul nejustificat (…) de a prezenta organelor competente documentele legale şi bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale, în termen de cel mult 15 zile de la somaţie” (Cap. II, Art. 4). Tot atât poate ”lua” şi contribuabilul care ”împiedică, sub orice formă, organele competente de a intra, în condiţiile prevăzute de lege, în sedii, incinte ori pe terenuri, cu scopul efectuării verificărilor” (Cap. II, Art. 5). Celelalte infracţiuni, grupate în funcţie de pedepsele aferente (progresiv), se prezintă schematic în continuare (http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/63590). Închisoare privativă de libertate de la un an la 5 ani şi interzicerea unor drepturi (+IUD): ”deţinerea sau punerea în circulaţie, fără drept, a timbrelor, banderolelor ori formularelor tipizate, utilizate în domeniul fiscal, cu regim special”; de la 2 la 7 ani (+IUD): ”tipărirea, folosirea, deţinerea sau punerea în circulaţie, cu ştiinţă (…)” a aceloraşi elemente sus indicate – n.a., ”falsificate” (Cap. II, Art. 7); de la 3 ani la 10 ani (+IUD): ”stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor (…), având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat (BGC) ori compensări datorate BGC”; închisoare de la 5 ani la 15 ani (+IUD): asocierea în vederea săvârşirii faptei prezentate anterior (Cap. II, Art. 8).

O altă categorie de fapte (http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/63590) se încadrează la pedeapsa închisorii – de la 2 ani la 8 ani (+IUD): ”a) ascunderea bunului ori a sursei impozabile/taxabile; b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate; c) evidenţierea (…) cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive; d) alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale (…); e) executarea de evidenţe contabile duble, folosindu-se înscrisuri sau alte mijloace de stocare a datelor; f) sustragerea de la efectuarea verificărilor (…), prin nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate; g) substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terţe persoane a bunurilor sechestrate (…)” (Cap. II, Art. 9). În plus, dacă prin aceste fapte, se creează un prejudiciu mai mare de 100.000 Euro, limitele pedepsei (minimă şi maximă) se majorează cu 5 ani, iar dacă prejudiciul depăşeşte 500.000 Euro, aceleaşi limite se majorează cu 7 ani. Apoi, în toate cazurile de săvârşire a unei infracţiuni prevăzute de Legea nr. 241/2005, ”luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie” (Art. 11). De notat că, în legătură cu faptele/pedepsele menţionate mai sus (Art. 8 şi 9/Legea nr. 241/2005), operează prevederea că ”dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, inculpatul acoperă integral pretenţiile părţii civile, limitele prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate” (Cap. III, Art. 10).

Această dispoziţie a fost introdusă prin Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale (http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/150697). Însă, important, prevederea respectivă nu este aplicabilă dacă făptuitorul, în trecut, a mai săvârşit o infracţiune prevăzută Legea nr. 241/2005, într-un interval de 5 ani de la comiterea faptei pentru care a beneficiat de reducerea la jumătate (conform Art. 10, alin. 1, din Legea menţionată) a limitelor prevăzute de lege pentru fapta săvârşită.