Caută 
2 MIN
Luni începe Postul Mare; corespondenţii noştri din întreaga ţară au semnalat un fapt care nu ţine cont de geografie: mii de săteni se pregătesc să-şi reia vechile măşti "de post", păstrate prin dulapuri sau lăzi de zestre încă din ziua de Crăciun! Mai multe ne spune chiar unul dintre aceştia:
– Bună ziua! Ce înseamnă, la dumneavoastră, "mască de post"? Normal e să purtaţi o mască doar câteva ore, să folosiţi mai multe măşti pe zi şi să le aruncaţi…
– Păi noi doar două măşti avem, una de post şi alta de dulce. Când nu-i post, purtăm masca de dulce, iar când începe un post, cum ar fi luni, că intrăm în Postul Mare, ne luăm din ladă masca de post.
– Aveţi doar câte două măşti fiecare? Cum de nu le confundaţi?
– Da, decât două, că-s scumpe, o mască face cam cât un sfert de vin la bufet, dar le purtăm cu mare grijă, să nu le rupem; dacă se rup ni le mai cos femeile, le peticesc.
– Totuşi, cum ştiţi care-i masca de post şi cea de dulce, cum de nu le confundaţi?
– Păi nu le confundăm, că măştile de dulce miros a friptură, a cârnaţi şi a sarmale, iar cele de post miros a ştevie, fasole şi urzici cu usturoi. Plus că primele au pete de sos de carne, iar cele de post pete verzi, de la borş. Ce-i drept, se mai întâmplă uneori să mai confundăm măştile între ele, adică să iau eu de pe masă, la bufet, masca de post a lui Gică în loc de masca mea de post, că arată, miros şi sunt pătate la fel, dar niciodată n-am luat o mască de dulce!
