Minunata inspecţie

miercuri, 31 martie 2021, 01:51
1 MIN
 Minunata inspecţie

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la naveta profesorilor şi la şperţul care se dă şoferilor sau naşului, la oligofrenii supradotaţi de prin mahalale, de-şi duceau creierii în sacoşă de grei ce erau şi ajungeau în armată fără să ştie buche de carte, când îmi amintesc bandele de tineri învăţăcei spărgând cu iscusinţă dughenele privatizaţilor sau telefonând dulce dragelor lor profesoare, ca să le demonstreze potenţele lor sexuale ieşite din comun (şi din comună), parcă îmi saltă şi acum inima de scârbbucurie!

Dar nu e minunăţie mai mare între toate minunăţiile învăţământului ca inspecţia şcolară. Câtă inteligenţă şi spiritualitate românească în acţiune nu dau la iveală aceste inspecţii! Şi asta începând cu anunţul inspecţiei inopinate, care anunţ, pe căi neştiute, prin ţârâituri întortocheate de telefoane, se face întotdeauna. Aşa că atunci când inspectorul „pică” la o şcoală, directorul a primit de mult ştafeta de la Inspectorat ori de la colegul deja inspectat despre pacostea care o să-l calce. O înţelegere mai tare decât jurământul fraţilor de cruce leagă pe toţi directorii din judeţ într-o reţea în care îndatorirea de bază este să se înştiinţeze la timp unul pe altul. Linia de directori aflaţi pe traseul taifunului ştie astfel dinainte, înştiinţată de obicei de secretară cu glas gâfâit de emoţie: „Vine inspecţia! Acuma-i testiculează (un termen specific domeniului, la jumătatea drumului între «test» şi «testicul») pe cei din Gheboaia. Urmează Popăuţii şi pe urmă noi”. Bineînţeles că se întâmplă şi întârzieri, întorsături neaşteptate, încurcături şi abateri de la calea dreaptă a inspecţiei în vreun sat răznit de drumul mare. Căci, se ştie, experienţa de veacuri a poporului a arătat, inspecţiile caută locurile retrase, unde să se mai încingă şi câte un zaiafet. Cohorte de educatoare, învăţătoare şi profesoare meştere la bucate lucrează zi şi noapte prin cuhnii, profesorii cu „darul suptului” sunt avertizaţi să nu vină cu „boamba-n cap” chiar la inspecţie, elevii spală gleturile tapetate cu muci uscaţi, îndrumaţi cu dupaci îndesaţi de femeia de serviciu, alţi elevi fugăriţi de profesorul de sport strâng hârtiile şi chiştoacele aruncate de „măgarii de-a opta” în jurul şcolii.

Totul depinde de care inspector vine. Fiecărui inspector i se află datele biografice mai ceva ca la KGB, doar-doar i se vor găsi ceva slăbiciuni sau metehne omeneşti ori nişte rubedenii cât de depărtate care să-şi aibă locul de baştină în satul inspectat. Dacă se află ceva, alta-i treaba! Poate fi îmbrobodit degrabă. Unii inspectori merg de-a-n boulea la ore, joacă darabana cu degetele pe bancă, aşteptând sfârşitul orei. Apoi dom' inspector, după ce în prealabil a bolmojit un proces-verbal de inspecţie cum că totul a ieşit bine, cu mici excepţii, ce ţin de slaba bază materială a şcolii. Şi nu întâmplător zic „se întinde la masă”, căci inspectorul cu pricina ştie să îndelungească masa, întrebând la început de belelele şi necazurile vieţii profesorilor de la ţară, ascultând cu răbdare toate ofurile „colegilor” săi, cum le spune. În privinţa mâncatului, oaspetele face cinste bucatelor gazdelor, căci cum mănâncă dom' inspector, să fi mâncat la nouă pomeni şi la nouă praznice şi tot ţi-ar fi făcut poftă. „Să ne scuzaţi că ne-a fost în grabă”, zice directoarea, dar curând gazdele vor constata că domnului inspector aman îi mai place lingura mare şi adâncă. Ţopul de pui, trecând prin rotisorul măselelor inspectoriale, iese alb-abişor, fără urmă de carne pe el. Pe urmă, fără să aştepte multă poftire, mi-ţi înşfacă cogea castron cu sarmale, le tăvăleşte prin smântână de mai mare dragul şi apoi iute şi degrabă le trece pe sub nas la vale, gogâlţ-gogâlţ, neuitând să trimită în urmă şi un gălătuş de mămăligă fierbinte. Apoi altă tăvăleală, alt gălătuş, şi iar gogâlţ-gogâlţ pe gât la vale. Şi uite aşa, haida-hau, haida-hai, cărăbăneşte câte jumătate de ceaun din cel mare în care se curăţă borhăile de Crăciun; başca nişte colţunaşi, asudând mestecându-i, cozonaci, pârjoale, pastramă şi alte asemenea bunătăţi pentru ostoirea zelului inspectorial.

Mai rău era cu alţii, care se întreceau cu rândul paharelor pe care le sugeau de parcă n-ar fi fost. Altora însă, când plecau în inspecţie, li se trezea foamea adormită în pustiul vieţii conjugale şi…

Dar mai bine să ne oprim aici. Soţia, citind cele de mai sus, îmi spune să-mi ţin mai bine limba între dinţi, că, la o adică, tot profesor sunt şi eu. Aşa că, în încheiere, să spun că tipurile şi tertipurile de mai sus ţin doar de vechiul şi odiosul regim. Şcoala noastră de astăzi…

Radu Părpăuţă este scriitor, traducător şi publicist

Comentarii